Ileana Stana Ionescu S-A Retras De Pe Scenă: „Îmi Doresc Ca Publicul Să Mă Țină Minte Așa Cum Eram Înainte”

Ileana Stana Ionescu a renunțat la scena teatrului românesc, invocând problemele de sănătate cu care se confruntă.

Ileana Stana Ionescu a explicat motivul pentru care nu a mai avut apariții publice și a spus cum se descurcă la vârsta de 87 de ani. Au trecut 5 ani de când Ileana Stana Ionescu s-a retras de pe scenă, iar actrița a dezvăluit care este adevăratul motiv. A avut o carieră de peste 60 de ani în lumea teatrului.

În vârstă de 87 de ani, fosta actriță își dorește ca publicul să o țină minte așa cum era înainte. Aceasta a spus că, la un moment dat, un actor trebuie să știe când să se retragă.

“Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânit și chinuit de gânduri.

La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți! Nici nu prea mai ai ce să arăți. Nu mai sunt cum eram, nu mai arăt cum arătam. Îmi doresc ca publicul să mă țină minte așa cum eram înainte, de aceea am dispărut”, a declarat Ileana Stana Ionescu pentru Cancan.ro.

De-a lungul carierei sale, fosta actriță a avut mulți parteneri de scenă, iar de unii își amintește cu mare drag. Printre aceștia se numără Mișu Fotino și Dem Rădulescu.

“Am avut parte de mulți parteneri de seamă în cariera mea, dar doi au fost deosebiți. Este vorba despre Mișu Fotino și Dem Rădulescu. Cu primul am jucat zeci de cuplete la televiziune, cu Bibanul, în filme de neuitat. Glumind, îmi spunea deseori că spectatorii și telespectatorii se vor sătura de fețele noastre”, a adăugat aceasta, potrivit Fanatik

A jucat alături de Mișu Fotino în numeroase cuplete filmate pentru televiziunea publică. Actrița a apărut în câteva filme alături de Dem Rădulescu, cum ar fi “Grăbește-te încet”, “Secretul lui Bachus”, “Secretul lui Nemesis” sau “Cucoana Chirița”.

Ileana Stana Ionescu și partenerul ei de viață s-au mutat de câteva ori, dar în prezent locuiesc într-o vilă din Pipera. Cei doi sunt împreună de mai bine de 60 de ani, dar nu au făcut niciodată o nuntă ca în povești.

“Ne-am tot mutat, dar în ultimii ani ani destinul a făcut ca eu și soțul meu să locuim astăzi undeva în Pipera, într-un cartier nou cu străzi cu nume de actori celebri”, a explicat cunoscuta actriță.

În septembrie 2018, Ileana Stana Ionescu s-a retras definitiv de pe scenă, după o carieră de 60 de ani. Potrivit unui comunicat emis de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale’ din Bucureşti, actrița și-a încheiat activitatea din motive de sănătate și a început să ducă o viață liniștită alături de soțul ei, actorul Andrei Ionescu. La 87 de ani, Ileana Stana Ionescu își dorește ca publicul să și-o amintească așa cum era în timpul carierei și a menționat numele câtorva actori cu care a împărțit scena, de-a lungul anilor.

Related Posts

Frunze de varză pentru sarmale: cum le pregătești din timp pentru iarnă, în variantă mai sigură

Dacă toamna găsești verze mari, fragede și cu frunze frumoase, merită să le pregătești din timp pentru sarmale. Iarna îți va fi mult mai ușor: scoți frunzele…

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală Rețeta dată este…

Așa scapi de burtă fără să ții dietă și fără să rămâi cu vergeturi pe corp: Trebuie să faci un singur lucru cu o ceapă roșie, în fiecare zi

Kilogramele in plus reprezinta o problema cu care nicio femeie nu isi doreste sa se confrunte. Daca totusi in acest moment nu arati tocmai cum ti-ai dori,…

Ce se schimbă în corpul tău dacă pui mămăliga în locul pâinii: 8 efecte care te vor surprinde

Mămăliga face parte din masa românească de generații. Se face din făină de porumb și se mănâncă la fel de bine caldă, cât și rece, de la…

Piftie de porc după rețeta

Piftia de porc este unul dintre preparatele tradiționale care apar frecvent pe mesele de iarnă și de sărbători. Unul dintre lucrurile asupra cărora insistă este spumarea foarte…

Sarmale cu varza tare chiar și după ore de fiert? Ce trebuie să faci înainte să le pui în oală

Ai lăsat oala pe foc ore întregi, iar varza tot tare a rămas, iar umplutura nu s-a înmuiat? E o supărare mare, mai ales când gătești pentru…