Imagine rară cu Nina Iliescu, soția lui Ion Iliescu, din tinerețe. Fostul președinte a vorbit mereu cu admirație despre ea: “Alături de ea am trecut prin multe”

Ion Iliescu este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni români. El s-a aflat la conducerea țării noastre de trei ori și a avut un rol important în Mineriada din 1990. Dacă pe fostul președinte al României îl cunoștea o lume întreagă, partenera sa de viață a preferat să stea destul de departe de lumina reflectoarelor. Iată cum arăta Nina Iliescu în tinerețe.

Nina Iliescu, imagine rară din tinerețe

Ion Iliescu, acum în vârstă de 93 de ani, s-a aflat la conducerea României în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004.

De asemenea, el a fost unul dintre pionii principali ai Mineriadei. Pe celebrul politician îl cunoaște cu siguranță toată lumea, însă nu multe persoane știu cum arată partenera lui de viață, care i-a fost alături nu mai puțin de 72 de ani.

Ion Iliescu s-a căsătorit în anul 1951 cu Elena sau Nina, așa cum i se mai spune femeii. Cei doi s-au cunoscut la vârsta majoratului, pe când când erau colegi de liceu. Treptat, relația lor s-a consolidat și au ajuns împreună la Moscova, unde și-au continuat studiile.

Nina și Ion Iliescu nu au copii

După studii, Nina și Ion Iliescu au rămas împreună, și-au unit destinele, dar nu au reușit să dea viață unui copil. Aceștia și-au dorit enorm un moștenitor, dar, din păcate, visul lor nu s-a îndeplinit.

Soția fostului președinte al României a avut trei sarcini pe care nu le-a putut duce până la capăt, așa că cei doi au renunțat la ideea de a deveni părinți.

”Ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut”, a mărturisit Ion Iliescu, într-un interviu pentru libertatea.ro.

”E o femeie foarte puternică. de la început mi-a spus: eu rămân alături de ține în orice împrejurări, dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezența la probleme de protocol”, mai spunea Ion Iliescu.

Ce a lucrat Nina Iliescu în tinereţe

Nina Iliescu a stat mereu în umbra fostului președinte al României, așa că despre ea se cunosc foarte puține detalii. Știm doar că partenera lui Ion Iliescu a fost inginer de profesie. Mai exact, Elena Șerbănescu, pe numele său de fată, a fost cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor.

”Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere.

După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o masină…”, povestea Ion Iliescu într-un interviu din 2003, notează Wowbiz.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *