Ion Țiriac, părere tranșantă după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bineînțeles că și o femeie poate să facă aşa ceva. De Margaret Thatcher ați auzit cumva?”

Prezent la Gala 110 ani de Olimpism în România, fostul tenismen și actual om de afaceri Ion Țiriac a vorbit despre rezultatele din primul tur al alegerilor.

Călin Georgescu, candidat independent, a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, în timp ce Elena Lasconi (USR) l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD), după numărarea voturilor din toate secții.

La nivel național, Elena Lasconi a obținut 1.772.503 de voturi (19,18 %), după numărarea a 99,98 % din tuturor voturilor, reușind să se claseze pe locul al doilea, după Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale din 2024, care a obținut 2.120.404 de voturi (22,94 %). Marcel Ciolacu a fost votat de 1.769.761 români, fiind învins de Elena Lasconi în lupta pentru locul al doilea.

Ce spune Ion Țiriac despre primul tur al alegerilor prezidențiale

Prezent la Gala 110 ani de Olimpism în România, fostul tenismen și actual om de afaceri Ion Țiriac a vorbit despre rezultatele neașteptate înregistrat la primul tur al alegerilor prezindențiale din România.

Întrebat ce părere are despre TikTok și rolul jucat de această platformă în ascensiunea lui Călin Georgescu, Ion Țiriac a recunoscut că nu este familiarizat, dar a ținut să sublinieze importanța inteligenței artificiale în societatea actuală.

„Primele şapte companii ale lumii sunt companii de IT, aşadar inteligenţa artificială. Aşa am ajuns, societatea actuală nu poate ocoli tehnologia”, a explicat omul de afaceri, citat de Libertatea.

Omul de afaceri a lansat și un apel către electoratul român, îndemând pe toată lumea să meargă la vot la următorul tur al alegerilor.

„Eu mi-aş dori un preşedinte care să se ducă la Bruxelles şi să stea drept, nu în genunchi cumva, şi să le spună ălora, care ne sunt asociaţi în UE, cam cine am fost, cine ar trebui să fim şi cine putem să fim”, a declarat Țiriac.

Întrebat dacă România este pregătită de a avea o femeie președintă, Ion Țiriac a subliniat faptul că identitatea de gen a unei persoane nu are legătură cu viața politică și atribuțiile care îi revin.

„Bineînţeles că şi o femeie poate să facă aşa ceva. De Margaret Thatcher aţi auzit cumva? A avut Marea Britanie un prim-ministru mai bun? Nu are nicio legătură sexul. Are legătură cu poziţia, mentalitatea şi talent are. Să ieşi la vot e datoria morală a fiecăruia. Noi suntem un stat unde votăm toţi şi să nu ne plângem pentru că ceea ce votăm acel lucru îl avem. Deci să se ducă toată lumea la vot şi vom vedea ce vom avea în viitor”, a precizat Ţiriac.

Elena Lasconi a ieșit pe locul 3 în orașul său natal și pe primul loc în Câmpulung Muscel, unde e primar

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale 2024, s-a clasat pe locul trei în orașul său natal, Hațeg, reușind să obțină doar 752 de voturi (17,18 %), fiind învinsă de contracandidații săi. Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în Hațeg, pe primul loc s-a clasat Marcel Ciolacu, cu 925 de voturi (21,13 %), iar pe locul doi a fost Călin Georgescu, cu 874 de voturi (19,97 %), iar George Simion a fost pe locul 4 la Haţeg, cu 15,63% din voturi.

Lasconi a câştigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale în Câmpulung Muscel, județul Argeș, acolo unde este primar la al doilea mandat, cu un procent de 35,97 %, respectiv 4.708 voturi. Este urmată de liderul PSD, Marcel Ciolacu (20,56 %), Călin Georgescu (15,64 %), George Simion (11,57 %) şi de Nicolae Ciucă (5,58%).

Elna Lasconi a câștigat în cinci județe: Cluj – 30,39 %, Iași – 24,63 %, Brașov – 26,41 %, Timiș – 28,4 %, Ilfov – 25,59 %.

Turul doi al alegerilor prezidențiale are loc pe 8 decembrie 2024, atunci când electoratul român va fi chemat din nou la urne și când vom avea de ales între Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…