Iti mai amintesti de Dragos Mostenescu?

Cu siguranţă îl ţineţi minte pe actorul Dragoş Moştenescu, cel care l-a interpretat memorabil, ani de zile, pe „Costel” dintr-un serial cunoscut al începuturilor anilor 2000!

Dragoş a lăsat România pentru Anglia, şi realizează o radiografie dură a umorului din ţară!

După terminarea serialului „La Bloc”, Dragoş Moştenescu a mai avut apariţii răzleţe în viziunile scenariştilor din ţară. Timpul a trecut, iar actorul a fost „trecut pe linie moartă”. Dezamăgit de acest lucru, Dragoş nu s-a resemnat şi s-a decis să facă ce iubeşte. A vândut tot ce avea în ţară, şi-a luat nevasta şi cei trei copii şi a plecat în Anglia, acolo unde susţine spectacole de stand-up comedy muzical.

„Trebuie să recunosc că e un pic greu, trebuie să vorbești și în același timp să „intuiești” particularitățile limbii pentru a putea transmite mesajul corect publicului din fața ta. Ceea ce fac eu e o chestie combinată care nici pe aici nu prea este întâlnită, este un music-show unde mă duc în săli care au pian, dacă nu, vin eu cu un pian, am un pian digital pe care îl aduc cu mașina și-l pun pe scenă, acolo, ca să pot să performez și să arăt celor care sunt în conducerea acestor cluburi de comedie că ceea ce fac eu este mult mai mult decât de stand-up, este mai mult spre variety , one man show”, a povestit Dragoş, pentru ziarulromanesc.net.

Dragoş Moştenescu a criticat mentalităţile scenariştilor din ţară, dar şi alegerile pe care umoriştii români din ţară le fac pentru a le satisface acestora poftele, renunţând la orice detaliu care ţine de etică şi moralitate.

„Umorul s-a calat pe prost, pe bețiv, pe idiot, șchiop, pe orb și pe chestiunea că scoatem umorul din handicap, ceea ce în oricare loc din lume nu e permis și nu e OK.

De asemenea facem haz pe statutul de prost plătit al românului, ceea ce iarăși nu OK. Și ca să revenim, eu cred că cei care difuzează chestiunile astea ar trebui să pună mai mult interes în a pune lucruri mai spălate, mai decente, care cu puțină răbdare și timp vor începe să prindă la public.

La noi merge foarte bine bârfa. Eu nu spun că în alte țări nu există show-uri bazate pe bârfă, dar le numeri pe degete, restul sunt spectacole curate și decente. Nu spun că sunt show-uri de mare profunzime, nici la noi, la ora 20.00, nu se difuzează emisiuni în care se vorbește despre Kant sau să fie invitat Patapievici, dar măcar să se difuzeze ceva care să fie spălățele și cu un umor curant care să aibă oameni interesanți. Au fost încercări, dar nu fost lăsate să ajungă la maturitate. Pentru că dacă nu performează din prima, marii producători nu au răbdare cu așa ceva”, a completat Dragoş Moştenesc, pentru aceeaşi sursă.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…