Liviu Dragnea a dezvăluit cine conduce, de fapt, România!

Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a vorbit într-un interviu despre intențiile președintelui, dar și ale partidelor politice. „Din păcate, România e condusă după planuri care nu sunt ale ei”, afirmă fostul lider PSD.

„Primesc multe telefoane de la parlamentari și primari PSD care au fost nemulțumiți de decizii și acțiuni ale actualei conduceri a partidului.

Prima a fost atunci când nu înțelegeau de ce nu se susține prima moțiune de cenzură, cea a USR și AUR, iar a doua acțiune, atunci când a fost depusă moțiunea PSD și s-a dat ordin pe unitate că trebuie votată pentru că acum s-au aliniat astrele. Iar fiecare înțelege orice,din chestia asta.

Din păcate, România e condusă după planuri care nu sunt ale ei, dar în același timp și partidele sunt conduse după planuri care nu sunt ale lor, ci după planuri care sunt de afară, care sunt comunicate liderilor de partid.”, declară Liviu Dragnea la Realitatea Plus.

„Concluzia este că, interesul pentru România nu se prea regăsește în această toată mică arhitectură pe care am prezentat-o eu. Mă deranjează faptul că nu-și asumă o răspundere politică, evident cu posibile costuri electorale, cu posibile daune politice”, a mai spus fostul lider PSD.

Din păcate, România e condusă după planuri care nu sunt ale ei, dar în același timp și partidele sunt conduse după planuri care nu sunt ale lor, ci după planuri care sunt de afară, care sunt comunicate liderilor de partid.”, declară Liviu Dragnea la Realitatea Plus.

„Concluzia este că, interesul pentru România nu se prea regăsește în această toată mică arhitectură pe care am prezentat-o eu.

Mă deranjează faptul că nu-și asumă o răspundere politică, evident cu posibile costuri electorale, cu posibile daune politice”, a mai spus fostul lider PSD.

În opinia lui Liviu Dragnea acesta a fost primul său obiectiv, cât în ceea ce privește cel de-al doilea, este clar spune Dragnea, era scoaterea USR PLUS de la guvernare.

„Klaus Iohannis a avut 2 obiective, îndepărtarea lui Ludovic Orban de la conducerea PNL și susținerea lui Cîțu, pentru a avea un control total asupra partidului, iar al doilea obiectiv a fost să scoată USR de la guvernare. Asta este ceea ce am văzut eu. Sunt două structuri, grupuri să le zicem.

Cel de la Sălaj și cel de la Cluj. Cel de la Sălaj e format din Dacian Cioloș, Bode, Eduard Hellvig, mai sunt, dar îmi scapă acum.

La Cluaj avem Vasile Dîncu, Rareș Bogdan, Ioan Rus, Florian Coldea, cu alți oameni de afaceri de acolo, care în această situație generată de Klaus Iohannis, încearcă să se poziționeze și încearcă să scoată cât mai mult, pentru interesele de grup pe care le au, politice și economice”, mai spune Dragnea.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…