Polina s-a lovit puternic la cap și și-a pierdut cunoștința. Ambulanța a sosit repede, iar pe drum spre spital, ea s-a trezit și primul lucru pe care l-a spus a fost: — Unde e Barry?!

Dimineața Polinei nu a început deloc bine. Ziua, de fapt, s-a stricat complet. Mai întâi a fost întârzierea la serviciu, apoi ploaia înghețată care o aștepta la ieșire, ca și cum și-ar fi bătut joc de ea. Nu s-a mirat — totul mergea pe dos.

Acasă o aștepta Barry — shar pei-ul iubit, un cadou de la tatăl ei, făcut pe neașteptate, cu puțin timp înainte ca acesta să moară subit. În copilărie, Polina își dorise o cățelușă, dar părinții ei fuseseră categorici. Iar când visul fusese de mult uitat, îngropat sub grijile și prioritățile adulte, tatăl ei apăruse, dintr-o dată, cu un pui.

Seara aceea i-a rămas întipărită în memorie: tatăl jenat, cu o cutie din care se ițea un ghem de blană încrețită; mama, ridicând din umeri ca de obicei; și Polina, uluită.

— Fetița mea, știu că în copilărie ai tot cerut un cățel, iar noi nu ți-am permis. Așa că… chiar dacă e târziu, visele trebuie îndeplinite, – i-a spus atunci tatăl, zâmbind.

După moartea lui, multe s-au schimbat. Mama pleca des – ba la sanatoriu, ba la o prietenă. Și-a schimbat coafura, stilul, ca și cum încerca să se regăsească. Polina a rămas singură – cu Barry, într-un apartament spațios. Dar singurătatea nu o speria. Niciodată nu fusese atrasă de gălăgia socială, nici în copilărie: era o fire calmă, observatoare, contemplativă.

Din cercul de apropiați, poate doar Viorel Cărăuș. Era singurul în prezența căruia se simțea în largul ei. O conducea acasă, fără să devină agasant. Chiar și vecinii o cunoșteau puțin – în afară, poate, de Maria Petrovna, prietena mamei, și Vasile Fedorovici, prietenul tatălui.

Odată, Polina o întrebase pe mama de ce i-a cedat mereu tatălui. Iar ea răspunsese simplu, cu ochii în lacrimi:

— L-am iubit foarte mult… și mi-era groaznic de teamă să-l pierd.

Cu timpul, mama și-a refăcut viața, s-a mutat la noul partener, iar fiicei i-a lăsat apartamentul și urări de bine.

Așa a rămas Polina cu Barry. Și nu se putea spune că era nefericită. Câinele îi umplea viața. Cariera mergea înainte, dar viața personală… era mai complicată: cei care îi plăceau o ignorau, iar cei care se interesau de ea nu-i stârneau nicio emoție.

Ziua aceea era rece. Străzile erau acoperite de gheață. Polina se grăbea, dar mergea cu pași mărunți – trotuarele deveniseră patinoare. Nu-și dorea decât să ajungă acasă, să-și schimbe încălțările și să iasă cu Barry. Simțea deja o usturime în gât. „Să fie iar răceală?” – gândi.

La etajul doi auzi lătratul vesel al lui Barry. Recunoștea pașii ei.

— Vin, vin, puiule, – zâmbi Polina, apropiindu-se de ușă.

Din apartamentul vecin ieși Maria Petrovna:

— Of, Polina dragă, iar până târziu? Că Barry tare te-a mai așteptat!

— M-au năucit cu munca… și ploaia asta înghețată pe deasupra, – se plânse ea și intră la ea.

— Ai grijă acolo, afară e groaznic de alunecos! – o avertiză vecina.

— Imediat, Barry, stai, doar îmi schimb încălțările, – îi spuse câinelui.

Spre seară, totul era acoperit de o crustă de gheață. De la copaci până la balustrade, totul sclipea ca sticla. Polina și Barry ieșiră cu grijă. Simțea gâtul iritat. „Bine, tot am ieșit – intru puțin în farmacie”, hotărî.

Farmacia era la colțul blocului vecin. Ajunsă acolo, îl legă pe Barry de gard.

— Așteaptă-mă aici, Barry. Revin repede.

Balustradele erau alunecoase, dar urcă. Cumpără pastile și spray. Când ieșea, auzi farmacista strigând ceva. Se întoarse brusc – și alunecă. Căzu pe gheață și își pierdu cunoștința.

Din fericire, trecea un bărbat. Nu o atinse, ci fugi în farmacie după ajutor. Vânzătoarea chemă ambulanța. Încercară să o trezească până soseau medicii.

Ambulanța a sosit repede. Polina deschise ochii deja în mașină și șopti:

— Barry… Unde e?..

— Cine e Barry? – întrebă uimită asistenta. – Domnișoară, aveți probabil o comoție sau chiar un traumatism cranian serios, plus o fractură. Nu vă mișcați, e grav.

— Întoarceți-vă la farmacie, repede! – ceru ea.

— Sunteți serioasă?! – se enervă asistenta. – Încercăm să vă salvăm, iar dumneavoastră cu prostii despre câini!

— Atunci măcar dați-mi telefonul. E în buzunarul gecii, – rugă Polina, arătând cu ochii.

— Poftiți, – spuse asistenta, iritată.

Polina derula frenetic contactele: Cătălina Manichiură, Svetlana Coafeză, Gaze… Nimic util.

În sfârșit – Maria Petrovna.

— Maria Petrovna, am căzut… Mă duc la spital… Barry e legat la farmacie… Da, da, colțul străzii… Puteți? El doar pe dumneavoastră o cunoaște… Mulțumesc.

Vecina era nesigură – era ghețuș. Dar Polina nu avea altă opțiune.

Mama era plecată. Vlad de la serviciu refuzase: avea o întâlnire romantică. Plângea. Tremura. Piciorul o durea. Deodată văzu numărul lui Viorel Cărăuș.

— Vio… salut… Am căzut. Barry e legat la farmacie. Ai putea, te rog?..

El ezită, dar promise că merge.

Polina oftă adânc. O privi pe asistentă:

— Scuze. Dar… el e singur acolo. Iar eu aici…

A sunat telefonul.

— Poli, – era Viorel, – dar el nu mă știe. Nu se lasă dus.

— Stai! Îți dau numărul Mariei Petrovna – pe ea o știe, o s-o urmeze.

— Gata, nu mai vorbi! Am ajuns. E timpul să cobori, – zâmbi asistenta.

Spital, camera de gardă, radiografie, ghips… Telefonul i l-au dat abia în salon.

Trei apeluri pierdute – două de la Maria Petrovna, unul de la Viorel. Polina sună imediat.

— Polina, slavă Domnului! Ești bine? Ce s-a întâmplat? – izbucni vecina.

— Așteptați! Barry cum e? – o întrerupse Polina.

Se auzi râs. Apoi, apel video.

Pe ecran: Maria Petrovna, Viorel, Vasile Fedorovici și… asistenta.

— Uite, Poli, faceți cunoștință – brigada de salvare. Cât mergeam noi cu Vasile spre farmacie, Viorel deja ajunsese, apoi a venit și Elena Pavlovna, doctorița noastră.

Râsete. Ceai pe masă. Camera se întoarse: pe canapea, sub o pătură, dormea Barry.

— Lenuța l-a verificat – totul e bine. E sănătos.

Polina râse – și izbucni în plâns. De ușurare. Pentru că erau oameni în jur care-i păsa. Nu conta câți – unul, doi sau cinci. Contează că existau.

Și asta… e adevărata fericire.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.