Lovitură la tribunal! Honorius Prigoană a încercat să scape de Adriana Bahmuțeanu, dar instanța a decis că…

Războiul dintre Adriana Bahmuțeanu și fiii cei mari ai regretatului Silviu Prigoană continuă! Astăzi, cei trei s-au reîntâlnit în fața judecătorului, iar Honorius a făcut o mișcare complet neașteptată, dar instanța nu a fost de acord! Iată ce s-a întâmplat!

Totul a început atunci când Adriana Bahmuțeanu a intentat o plângere împotriva acestora prin care îi acuză de rele tratamente aplicate minorului și sechestrare. Reamintim că băieții cei mici ai lui Silviu Prigoană (Maximus și Eduard) locuiesc încă în vila tatălui lor, acolo unde ar fi în grija fraților mai mari.

Jurnalista s-a întâlnit astăzi, din nou, cu fiii fostului ei soț, Honorius și Silvius Prigoană, la judecătoria Sectorului 3 al Capitalei.

Cum a încercat Honorius Prigoană să ”scape” de Adriana Bahmuțeanu?

După decesul omului de afaceri (12 noiembrie 2024), Adriana Bahmuțeanu nu a fost lăsată să își vadă și să își ia băieții acasă. Jurnalista îi acuză pe cei doi frați mai mari ai minorilor că îi influențează pe cei mici, la mijloc fiind vorba despre succesiunea pentru averea pe care Silviu Prigoană a lăsat-o în urmă.

Acestea fiind spuse, războiul continuă, iar tensiunile dintre protagoniștii de astăzi cresc pe zi ce trece. Astăzi, 5 decembrie, Adriana Bahmuțeanu s-a întâlnit cu fiii lui Silviu Prigoană, în urma procesului pe care l-a intentat acestora.

Surse CANCAN.RO ne-au transmis faptul că Honorius Prigoană a încercat să ”scape” de fosta mamă vitregă, Adriana Bahmuțeanu, prin obținerea unui ordin de protecție împotriva acesteia. Se pare că, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană s-ar simți amenințat de prezența continuă a jurnalistei în fața casei lui. Cu toate astea, lucrurile nu au stat așa cum și-ar fi dorit el, iar instanța a respins cererea.

Alianță-surpriză în procesul de custodie

Ce face, însă, mai complicată situația, este faptul că cei doi copii ai Adrianei Bahmuțeanu locuiesc momentan în vila defunctului afacerist, Silviu Prigoană. Un loc unde atmosfera este departe de a fi cea normală pentru niște copii care au nevoie de susținere emoțională și de dragostea unei mame.

Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit pentru CANCAN.RO, cine este persoana care o susține în procesul de custodie. Această ”alianță” surprinzătoare este formată din jurnalistă și din fratele lui Prigoană, Daniel, care a decis să se alăture în lupta Adrianei pentru copii.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…