Mă întorc în România! M-am săturat de Italia.

– Mamă, ce spui? Te gândești doar la tine. Tu ne întreții pe toți! Știi bine că acum nu sunt locuri de muncă…

De 20 de ani muncesc din greu în Italia, fără odihnă. Totul pentru fiii mei.

Fostul meu m-a lăsat singură cu doi copii și a plecat la alta, așa că nu aveam pe cine să mă bazez.

Trebuia cumva să-i pun pe băieți pe picioare. Am fost nevoită să plec la muncă în străinătate.

Între timp, fiii mei s-au căsătorit și mi-au dăruit nepoți, iar eu sunt tot aici.

Ba pentru apartament, ba pentru grădiniță, ba pentru reparații… Sfârșitul nu se vede.

În ultimii cinci ani, am avut grijă de doi bătrâni. Este incredibil de greu, dar oare m-am plâns vreodată? Mă consola gândul că acum am grijă de Maxim și Vasile, iar la bătrânețe mă vor îngriji ei pe mine.

Dar a fost suficient să mă îmbolnăvesc ca adevărul despre fiii mei să iasă la suprafață.

– Mamă, cum adică te întorci acasă?

– Copii, nu mai sunt la fel de sănătoasă… Vreau să mă odihnesc.

– Îți dai seama cât de iresponsabil este asta? Știi bine cât de tensionată este situația acum în Ucraina. Noi nu lucrăm, stăm acasă. Tu ne întreții pe toți!

– Atunci găsiți-vă un loc de muncă! Eu nu mai pot trăi așa. Toată viața v-am întreținut.

Și ce credeți? Copiii nu m-au înțeles. S-au supărat de moarte.

M-a măcinat conștiința, groaznic! Câteva săptămâni nu mi-am găsit liniștea. Dacă nu mă încuraja prietena mea, nu știu ce aș fi făcut.

– Ivanka, de ce ești atât de naivă? Copiii tăi s-au cocoțat pe umerii tăi și nici măcar nu încearcă să coboare. Uite fiica mea: da, și eu îi trimit bani, dar ea nu i-a risipit, nu i-a cheltuit aiurea, ci și-a construit o casă. M-a trecut la proprietate. Acum, la bătrânețe, voi trăi ca în sânul lui Dumnezeu.

– Dar din ce trăiește ea?

– Ivanka, oamenii trebuie să muncească! Marinka mea este profesoară, mai face și meditații. Așa că are banii ei. Dar ai tăi? Nici măcar nu știu ce înseamnă munca.

– Ai dreptate, Liudmila. Eu sunt de vină pentru tot.

Deocamdată, am decis să rămân în Italia. Am calculat că în patru ani voi putea câștiga bani pentru un apartament. Sunt sigură că voi fi nevoită să-mi asigur singură o bătrânețe liniștită și fără griji.

Dar inima tânjește după fiii mei, nepoți, nurori… Ce să fac acum?