MEGA-SCANDAL LA ”JOCUL CUVINTELOR”! DAN NEGRU A FOST RECLAMAT! CE I S-A ÎNTÂMPLAT PREZENTATORULUI DE LA KANAL D

Nu este o glumă, Dan Negru a fost reclamat de unii dintre cei care încearcă să ajungă în platoul ”Jocul Cuvintelor”, emisiune difuzată pe Kanal D! Chiar personal primește reproșuri în scris cel poreclit Regele audiențelor, însă omul nu are chiar nicio vină!

La coadă stau nu mai puțin de 30.000 de oameni, în condițiile în care edițiile quiz-ului nu ajung la 1.000 într-un an, cu tot cu cele speciale. CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Dan Negru nu mai face față valului de cereri pentru participarea la emisiunea Jocul Cuvintelor, un show de cultură generală care a rupt audiențele chiar de la lansare, acum doi ani. Aproximativ 30.000 de oameni s-au înscris pentru participare, iar cei care se ocupă de selecție chiar au mult de muncă. Toți potențialii participanți sunt luat la puricat, sunt teste grilă pe care trebuie să le treacă: școală, educație… Și urmează ultimul obstacol, testul video.

Scandal la ”Jocul Cuvintelor”, unde amfitrion este Dan Negru
Așa că au survenit, inevitabil, reproșurile. Și, imediat, reclamațiile. Unii dintre ei, supărați că nu au fost contactați după ce s-au înscris în competiția în urma căreia pot culege și niște bănuți, dar și puțină celebritate (nu e de ici colo să stai la pupitru cu Dan Negru, în fața zecilor de mii de telespectatori!).

Așa că Dan Negru și echipa lui de la ”Jocul Cuvintelor” s-au trezit cu reclamații la instituțiile abilitate care se ocupă cu protecția clienților. ”Până în acest moment, sunt înscriși cam 30.000 de oameni. Nu pot fi toți chemați, e imposibil, așa că unii dintre ei au făcut reclamații. Trimit și hârtii la Kanal D, în care-și varsă supărarea. Sunt și ei de înțeles, pentru că în timpul jocului se afișează datele unde se pot înscrie doritorii, care nu își imaginează, însă, că este imposibil ca toți să ajungă acolo. Și Dan Negru personal a fost luat la țintă, să spun așa, îi tot trimit oamenii hârtii. Că, domnule, m-am înscris acum doi ani și nu am fost chemat… ”, a povestit o sursă pentru CANCAN.RO.

A plecat de la Antena 1 și prezintă trei emisiuni la Kanal D
Dan Negru părăsea Antena 1, la începutul lui 2022, și semna cu Kanal D, unde se punea imediat pe treabă. Prima emisiune, Jocul Cuvintelor, un quiz show de cultură generală care a prins cum nu se poate mai bine. ”Regele audiențelor” nu s-a oprit aici. În partea a doua a aceluiași an, Dan Negru își trecea în atribuții al doilea show, ”Tu urmezi”, pentru a-l ”încăleca” și pe al treilea, ”The Floor”, un an mai târziu.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…