Mihai Trăistariu, decizie tulburătoare. Artistul vrea să-şi facă transplant de corp! În corpul cui vrea să trăiască

Mihai Trăistariu a șocat cu ultimele sale declarații. Artistul susține că vrea ă-și facă transplant de curând dacă acest lucru ar fi posibil în viitorul apropiat. El s-a interesat foarte mult despre acestă procedură și a povestit pe larg despre ce e vorba.

Mihai Trăistariu a dezvăluit că este deschis noilor tehnologii și proceduri ale viitorului și chiar ar da fericit banii pentru a-și face transpalnt de corp. Trupul unui tânăr de 20 de ani ar vrea, pentru că își dorește să fie din nou tânăr și mai mult decât atât vrea să fie înalt.

„Și cu creierul, același, ca să am aceeași minte și aceeași voce, și… Doamne ajută, să se poată. Eu nu sunt împotriva tehnologiei și a schimbărilor viitorului. Ei țin cu viitorul și abia aștept să îl trăiesc”, a adăugat artistul.

Mihai Trăistariu vrea să-şi facă transplant de corp! Cântărețul se orientează către un atlet: „Ca să iei un corp așa, trebuie să găsești un tânăr la 20 de ani. Toți vrem să avem 20 de ani și să fim înalți”

„Eu urmăresc această știre de vreo trei sau patru ani, de când a apărut, cu transplantul de cap. (…) Este dubios, zici că e un film de groază, dar uite că, cine știe, viitorul sună ciudat.

E foarte controversată metoda, e deja scandal internațional pe această tema, în sensul că, na, e o situație în care să știi capul tău stă pe corpul altuia… Nu e grozav, dar pe undeva este și interesant, pentru că, poate, unii nu sunt mulțumiți de corpul lor sau vor să schimbe ceva și s-ar putea în viitor, dacă va fi posibil și omului îi reușește… O să dea lovitura o dată și atunci vor fi și pe partea estetică astfel de operații.

(…) Am avut un complex de înălțime toată viața. La 1,72, mereu am zis că sunt prea mic și că mi-e ciudă că nu am 1,85. Dacă s-ar putea în viitor să îmi fac o astfel de operație, aș da fericit banii și mi-aș schimba corpul să am 1,85, să fiu atlet de performanță sau ceva, musculos și frumos”, a mărturisit Mihai Trăistariu la Antena Stars.

„Cred cu tărie că viitorul este într-o continuă schimbare pe partea acesta. Deci dacă va fi posibil, mi-aș lua un atlet. Sunt oameni în morte clinică sau oameni care, tot așa, au niște probleme grave și nu mai trăiesc și atunci le iei corpul și îl donezi, familia contribuie acolo cumva la semnături sau chiar donatorul. Dacă știe că nu mai are de trăit, își donează corpul după ce se stinge din viață”.

Related Posts

Frunze de varză pentru sarmale: cum le pregătești din timp pentru iarnă, în variantă mai sigură

Dacă toamna găsești verze mari, fragede și cu frunze frumoase, merită să le pregătești din timp pentru sarmale. Iarna îți va fi mult mai ușor: scoți frunzele…

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală Rețeta dată este…

Așa scapi de burtă fără să ții dietă și fără să rămâi cu vergeturi pe corp: Trebuie să faci un singur lucru cu o ceapă roșie, în fiecare zi

Kilogramele in plus reprezinta o problema cu care nicio femeie nu isi doreste sa se confrunte. Daca totusi in acest moment nu arati tocmai cum ti-ai dori,…

Ce se schimbă în corpul tău dacă pui mămăliga în locul pâinii: 8 efecte care te vor surprinde

Mămăliga face parte din masa românească de generații. Se face din făină de porumb și se mănâncă la fel de bine caldă, cât și rece, de la…

Piftie de porc după rețeta

Piftia de porc este unul dintre preparatele tradiționale care apar frecvent pe mesele de iarnă și de sărbători. Unul dintre lucrurile asupra cărora insistă este spumarea foarte…

Sarmale cu varza tare chiar și după ore de fiert? Ce trebuie să faci înainte să le pui în oală

Ai lăsat oala pe foc ore întregi, iar varza tot tare a rămas, iar umplutura nu s-a înmuiat? E o supărare mare, mai ales când gătești pentru…