Mioara a terminat UMF Iași la 53 de ani și poate fi un exemplu pentru toți tinerii care vor o carieră în Medicină: „Mergeam la cursuri după ce terminam tura de noapte, conduceam câte 130 de kilometri”

Mioara Matei a absolvit, la vârsta de 53 de ani, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași! Drumul ei nu a fost ușor, însă a ajuns să fie un adevărat exemplu pentru tinerii care vor o carieră în Medicină. Timp de patru ani, a făcut sacrificii uriașe pentru a reuși să își îndeplinească visul.

Mioara a terminat UMF Iași la vârsta de 53 de ani și este un exemplu pentru toți cei care doresc o carieră în Medicină

Vineri, 26 iulie 2024, a avut loc ceremonia de absolvire a promoției 2024 din cadrul UMF Iași. Mioara Matei a absolvit, la vârsta de 53 de ani, Facultatea de Medicină, specializarea Asistență Medicală Generală.
Lucrează ca asistentă în Bacău, de 34 de ani, însă visul ei cel mai mare a fost să urmeze și studiile superioare din domeniul medical. Plină de emoții și cu lacrimi în ochi, Mioara Matei a transmis reporterilor BZI faptul că i s-a îndeplinit visul. A făcut nenumărate sacrificii în cei patru ani, însă cel mai greu lucru a fost să facă naveta Bacău-Iași.„Sunt deja asistentă medicală de 34 de ani, locuiesc în Bacău, lucrez acolo, iar timp de patru ani, cât am urmat studiile în cadrul UMF Iași, am făcut naveta Bacău-Iași și pot spune că a fost foarte provocator. Vin din generația cu liceu sanitar, ulterior am echivalat cu o postliceală, însă visul meu a fost să fac și o facultate, iar singura pe care o mai puteam face, încât să îmi folosească, a fost Asistență Medicală Generală. După ce am terminat liceul, am dat admitere la Medicină, dar nu am intrat, ulterior m-am angajat, după a apărut și fiica mea și nu am mai avut când să fac și ceea ce îmi doream cel mai mult, dar acum mi s-a îndeplinit visul și sunt tare fericită”, declară Mioara Matei.Timp de patru ani, a făcut naveta câte 130 de kilometri pentru a-și îndeplini visul

Mioara Matei poate fi un adevărat exemplu pentru toți tinerii care doresc o carieră în Medicină. Femeia a conștientizat cât de multe eforturi a depus abia după susținerea examenului de licență.

„Am pornit pe acest drum cu temere, dar m-am bucurat foarte mult când am fost admisă la facultate. Am trăit pe pielea mea ce îmi povestea fiica mea care a fost studentă în urmă cu opt ani, în București, la Academia de Studii Economice, am trăit toate piedicile, iar atunci când îi povesteam ei, ea îmi spunea că deja a trăit aceste lucruri. Am conștientizat că am făcut un efort deosebit abia după ce am susținut examenul de licență. Cred, dar nu sunt sigură, că sunt decană de vârstă la Asistență Medicală Generală, am 53 de ani”, adaugă Mioara Matei.

Cât timp a urmat studiile la UMF, a lucrat într-un spital din Bacău, iar după terminarea turelor de noaptea conducea câte 130 de kilometri până în Iași pentru a fi prezentă la cursuri, laboratoare practice și examene.

La ceremonia de absolvire i-au fost alături fiica ei, partenerul acesteia și mama ei, care erau copleșiți de emoții.

„Am făcut eforturi deosebite. Mergeam la cursuri după ce terminam tura de noapte, conduceam câte 130 de kilometri din Bacău până Iași și făceam asta după garda din spital. Uneori, veneam și cu microbuzul, în funcție de cât de obosită eram. Nu mi-am permis să am restanțe pentru că mi-ar fi fost foarte greu. La festivitatea de premiere îmi sunt alături fiica mea, în vârstă de 28 de ani, partenerul ei și mama mea, în vârstă de 78 de ani. Sunt foarte mândri de mine, e ceea ce mi-am dorit mereu”, mai spune Mioara Matei.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…