Nicușor Dan a anunțat un referendum 

Nicușor Dan a anunțat un referendum în cadrul Corpului Magistraților, după ce a primit sute de pagini cu materiale despre problemele din justiție, chiar de la magistrați.

Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, 21 decembrie, organizarea unui referendum în cadrul Corpului Magistraților. Referendumul ar urma să cuprindă o singură întrebare: „ Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.  

În urmă cu câteva zile, jurnaliștii Recorder au publicat un reportaj despre starea justiției din România, în care au fost scoase la suprafață mai multe nereguli și ilegalități din sistemul judiciar și despre magistrați. După vizionarea documentarului, președintele a lansat o invitație către magistrați, pe care îi roagă să îi transmită probleme și situații, pentru a găsi împreună rezolvările care se impun.

Mai mulți magistrați i-au trimis lui președintelui materiale în care au evidențiat probleme din justiție, înaintea consultărilor programate pentru luni. După citirea sutelor de pagini de materiale, Nicușor Dan a anunțat un referendum în cadrul Corpului Magistraților, în care să se răspundă la următoarea întrebare: „ Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.   Președintele a declarat că ar exista o categorie de magistrați, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și din conducerile instanțelor, care nu acționează în interes public.

În cazul în care magistrații, în majoritatea lor, vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci interesele breslei, președintele a susținut că membrii consiliului vor pleca de urgență. Concluzia acestor sesizări, a majorității dintre ele,

este că există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea de multe ori discreționară a acestui grup de persoane și atunci inclusiv promovările la Înalta Curte s-au făcut pe criterii de obediență, nu pe criterii de profesionalism.

Sunt două tipuri de probleme: probleme care vin din lege și, în opinia mea, dacă vrem să discutăm pe legile justiției, va fi o discuție scurtă.

Trebuie să ne concentrăm pe chesituni care sunt recurente: cine face parte din colegiile de conducere a instanțelor și modul în care se fac delegări, detașări să fie mult mai precis formulate.

Și, față de această situație pe care o apreciez ca fiind gravă, voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul Corpului Magistraților cu o singură întrebare: «Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?».

Și, dacă magistrații, în ansamblul lor, vor spune că da, Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ și tot ce am spus mai devreme”,  a declarat președintele Nicușor Dan.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…