Nicușor Dan a greșit protocolul la ceremonia oficială din Timișoara. A vrut să plece înainte de intonarea imnului, dar SPP l-a întors din drum

Președintele României, Nicușor Dan, și-a început marți, 30 septembrie, vizita oficială la „Timișoara Cities Summit”, un eveniment care reunește lideri politici, reprezentanți ai mediului cultural și economic, dar și invitați din străinătate. Vizita a debutat cu o ceremonie solemnă de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane, după care a urmat o gafă de protocol.

Nicușor Dan, gafă de protocol

Momentul festiv a fost însă umbrit de o situație neașteptată, devenită rapid subiect de discuție și ironii. În timp ce garda de onoare se pregătea pentru intonarea imnului național, șeful statului a dat semne că vrea să părăsească locul. Imaginile surprinse arată cum Nicușor Dan salută militarii, după care ezită câteva secunde și încearcă să facă pași spre ieșire, deși protocolul cerea să rămână pe poziție până la finalul momentului oficial.

Oficialii aflați în jurul său au reacționat prompt și l-au readus în locul prestabilit, evitând astfel ca ceremonia să fie întreruptă. Ulterior, imnul României a fost intonat conform programului, iar evenimentul a continuat fără alte incidente.

„Mulțumesc, domnule primar, că m-ați invitat, nu doar să vizitez Timișoara, ci să-mi aduc aminte de fostele mele responsabilități. Nostalgie. Încă trăim din bucuria de alaltăieri după rezultatele din Republica Moldova. Evident că ne dorim o Europă în care și în nord-estul României, și în sudul României să avem țări care sunt membre ale Uniunii Europene. Credem că România are o experiență în asta”, a spus Nicușor Dan.

Primarul Dominic Fritz a ținut, la rândul său, să sublinieze importanța vizitei:

„Mă bucur că Nicușor Dan a ales Timișoara, unde bate inima europeană a țării. Am așteptat cu mult dor această vizită, ultimul președinte al României a ajuns la Timișoara acum mai bine de 5 ani”.

Momentul în care Nicușor Dan vrea să plece înainte de intonarea imnului (Sursa: captură video)

Programul vizitei la Timișoara

Vizita oficială a președintelui include o serie de întrevederi și momente publice. Dimineața a început cu vizita la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe”, urmată de o discuție cu Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

În continuare, șeful statului a mers la Iulius Town și la clădirea VOX, unde a vizitat sedii ale unor companii private. La ora prânzului, programul a inclus o întâlnire cu mediul de afaceri local, la Primăria Timișoara, urmată de o întrevedere cu primarul Dominic Fritz.

Punctul central al zilei este participarea la conferința „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun”, găzduită la Cinema Timiș, unde vor fi abordate teme legate de viitorul european și rolul României în context regional.

Seara, președintele va inaugura expoziția „Dan Perjovschi/ România – O retrospectivă 1985-2025” la Muzeul Corneliu Miklosi, urmând ca vizita să se încheie cu un nou moment oficial la Catedrala Mitropolitană.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…