Nu mai știți ce să mâncați seara, la cină? Iată 5 salate ușoare, gustoase și dietetice

Dacă ați venit târziu de la serviciu și nu știți ce să mâncați, ca să nu vă afecteze silueta, atunci preparați o salată sănătoasă din legume proaspete. Vă prezentăm 5 rețete ușoare de salate care pot fi consumate chiar și înainte de culcare. Salatele sunt delicioase și pline de vitamine, conțin puține calorii și se prepară foarte simplu. Slăbiți sănătos!

1. Salată ușoară „Marea roșie”

Ingrediente

  • 250 g de bastoane de crabi
  • 300 g de roșii
  • 50 g de ardei gras
  • 100 g de cașcaval de 17%
  • 10 g de usturoi
  • sare după gust

Cum se prepară?

  1. Tăiați bastoanele de crabi și ardeiul fâșii.
  2. Tăiați roșiile felii, scoateți semințele și lichidul și tăiați-le fâșii.
  3. Dați cașcavalul și usturoiul prin răzătoarea mică.
  4. Amestecați toate ingredientele și asezonați cu sare după gust. La dorință puteți adăuga verdeață.

Notă: 100 g de salată conține doar 76.1 kcal.

2. Salată primăvăratică cu varză, castraveți și porumb

Ingrediente

  • jum. de varză
  • 2 castraveți
  • 1/2 cutie de porumb conservat (aproximativ 100 g)
  • 50-80 g de smântână
  • un pic de mărar tocat
  • sare după gust

Cum se prepară?

  1. Tăiați varza.
  2. Tăiați castraveții în jumătate, apoi felii subțiri.
  3. Puneți legumele într-un bol, adăugați porumbul, smântâna și verdeața. Asezonați salata cu sare după gust.

Notă: 100 g de salată conține doar 38.18 kcal.

3. Salată primăvaratică cu pui: o cină ușoară ideală!

Ingrediente

  • 200 g de piept de pui fiert
  • 200 g de ridichi
  • 2 castraveți
  • 100 g de frunze de salată
  • 3 ouă fierte
  • 3 linguri de smântână cu conținut scăzut de grăsimi
  • 150 g de mazăre verde conservată

Cum se prepară?

  1. Tăiați castraveții și ridichile bucăți mici.
  2. Tăiați pieptul de pui fiert bucățele.
  3. Adăugați ouăle fierte tăiate.
  4. Adăugați mazărea verde conservată.
  5. Amestecați toate ingredientele și asezonați salata cu smântână.

Notă: 100 g de salată conține doar 66.66 kcal.

4. Cea mai bună rețetă de salată „Cezar”

Ingrediente

  • 100 g de file de pui (fiert)
  • 100 g de frunze de salată
  • 1 ou fiert
  • 2 roșii
  • 2 castraveți
  • 100 g de sos de iaurt cu usturoi
  • sare după gust

Cum se prepară?

  1. Fierbeți în prealabil fileul de pui și oul.
  2. Spălați și uscați frunzele de salată.
  3. Preparați sosul de iaurt: amestecați iaurtul cu usturoi pisat.
  4. Rupeți frunzele de salată într-un bol adânc, tăiați roșiile bucăți mari, iar castraveții de-a lungul în 4 părți, apoi transversal în bucăți de 2 cm (pai).
  5. Sărați toate ingredientele și adăugați aproape tot sosul (lăsați un pic pentru servire) și amestecați salata bine.
  6. Așezați salata atent pe platouri mari, aranjați frumos fileul de pui tăiat felii cu grosimea de 0.5 cm și oul tăiat sferturi.
  7. Puneți sosul deasupra sub formă de picături și serviți salata imediat la masă.

Notă: 100 g de salată conține doar 45.15 kcal.

5. Salată de varză cu sos deosebit

Ingrediente

  • 6 pahare de varză tocată
  • 2 morcovi
  • o ceapă roșie
  • 15 g de mărar
  • jum. de pahar de iaurt natural
  • 2 linguri de muștar boabe
  • o lingură de apă
  • 2 lingurițe de suc de lămâie
  • sare și piper după gust

Cum se prepară?

  1. Tocați varza, tăiați ceapa și radeți morcovii.
  2. Bateți iaurtul, muștarul, apa și sucul de lămâie într-un bol mare.
  3. Adăugați legumele și verdeața.
  4. Amestecați ingredientele și asezonați salata cu sare și piper după gust.

Notă: 100 g de salată conține doar 33.27 kcal.

Poftă bună!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…