Sunt oameni pentru care sfarsitul nu are nimic fioros sau inspaimantator.

Pentru ca stiu ca ceea ce au primit si au lucrat bun in viata se va prelungi in eternitate si chiar va fi cu mult mai mult rasplatit acolo.

O batrana, pe patul de spital, vorbea senina cu preotul care venise s-o viziteze.

„Domnul mi-a dat o viata foarte frumoasa. Sunt gata de plecare. Dar as avea o ultima dorinta: cand va fi inmormantarea mea, vreau sa mi se puna in mana o lingurita.“

„O lingurita?“, se arata surprins preotul. „Dar de ce vreti sa fiti inmormantata cu o lingurita?“

„Intotdeauna mi-a facut placere, atunci cand eram tanara, sa iau parte la nunti, iar acum, mai in varsta, sa particip la agapele organizate la biserica de hram sau alte sarbatori. Si de fiecare data cand ajungeam la locul meu, ma uitam sa vad daca langa farfurie era asezata lingurita. Stiti ce insemna aceasta?“

„Nu“, raspunse preotul. „Asta insemna ca la final trebuia sa vina prajitura si inghetata.
Adica, ceea ce este mai bun vine la sfarsit.

Tocmai aceasta vreau sa spun la inmormantarea mea. Cand va trece pe langa sicriul meu, lumea se va intreba: «Pentru ce aici o lingurita?» Vreau ca dumneavoastra sa le raspundeti ca am lingurita in mana pentru ca ceea ce este bun, de-abia de acum urmeaza.“

Dupa o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007