O nouă veste tristă despre Papa Francisc. Anunțul dimineții vine de la Vatican

Papa Francisc a avut vineri o criză respiratorie „izolată” şi un episod de vărsături cu inhalare, anunţă Vaticanul

Papa Francisc, internat de două săptămâni cu dublă pneumonie, a avut vineri o „criză respiratorie izolată” şi un episod de „vărsături cu inhalare”, a anunţat Vaticanul, relatează Reuters.

„În această după-amiază, Sfântul Părinte a suferit o criză izolată de bronhospasm”, se arată în cel mai recent buletin despre starea de sănătate a Suveranului Pontif, care descrie o constricţie a căilor respiratorii ale papei, asemănătoare unei crize de astm.

Papa a avut, de asemenea, „un episod de vărsături, cu inhalare, şi o agravare bruscă a stării respiratorii”. El a primit apoi aspiraţie, pentru a ajuta la îndepărtarea vărsăturilor din căile sale respiratorii, urmată de „ventilaţie mecanică non-invazivă”, precizează Vaticanul, potrivit News.ro.

Papa Francisc „a rămas alert şi bine orientat” şi îşi continuă tratamentele, se arată în comunicat.

În vârstă de 88 de ani, Papa Francisc se află în spitalul Gemelli din Roma de două săptămâni, după ce a fost internat pe 14 februarie cu o infecţie respiratorie severă care a declanşat alte complicaţii.

Vestea de vineri a urmat după trei zile de actualizări mai pozitive, Vaticanul declarând anterior că papa a arătat o „uşoară îmbunătăţire” în timp ce se luptă cu o infecţie „complexă” cauzată de două sau mai multe microorganisme.

Un oficial de la Vatican, care nu a dorit să fie numit deoarece nu era autorizat să discute despre starea de sănătate a papei, a declarat că problema de respiraţie de vineri nu a durat mult timp.

Ventilaţia primită de papă a implicat utilizarea unei măşti uşoare pe nas şi gură, a spus oficialul.

Medicii săi vor avea nevoie de 24-48 de ore pentru a evalua modul în care episodul va avea un impact asupra stării sale clinice, a spus oficialul.

În ultimele două zile, buletinele medicale nu mai menţionaseră că Papa ar fi în stare critică.

Papa a suferit ultima dată ceea ce Vaticanul a descris ca o „criză respiratorie prelungită asemănătoare astmului” pe 22 februarie, dar până vineri nu a mai existat nicio astfel de criză.

Vaticanul nu a spus cât timp va mai rămâne Papa în spital, dar a anunţat vineri că Francisc nu va conduce slujba anuală a Bisericii de săptămâna viitoare pentru a deschide sezonul creştin al Postului Mare.

Slujba din 5 martie, cunoscută sub numele de Miercurea Cenuşii, începe perioada de 40 de zile până la Duminica Paştelui. În schimb, ea va fi încredinţată unui înalt funcţionar de la Vatican.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…