Oana Lis doborâtă de probleme: „Viața m-a îngenuncheat încă o dată”

Oana Lis trece printre cele mai dificile perioade, după o serie de probleme personale care au pus-o deja la limită, vedeta a căzut recent și și-a rupt mâna.

Oana Lis trece prin momente dificile după ce la sfârșitul săptămânii trecute a suferit un accident în urma căruia și-a rupt mâna. Vedeta se confruntă acum cu dureri și limitări zilnice. Însă, speră că recuperarea să decurgă cât mai bine pentru a putea reveni la ritmul obișnuit.

Oana Lis și-a alarmat urmăritorii după ce a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apare cu lacrimi în ochi, vizibil copleșită de situația prin care trece. Vedeta a mărturisit că se simte doborâtă de problemele care s-au adunat în ultima perioadă și pe care cu greu le mai poate gestiona.

Oana Lis și-a rupt mâna. O situație care o afectează profund

Afectată de starea de sănătate tot mai fragilă a soțului ei, Viorel Lis, și de dificultățile financiare cu care se confruntă, Oana a fost lovită de o nouă încercare. A căzut și și-a rupt mâna. Acest lucru îi îngreunează și mai mult viața de zi cu zi.

După impact, a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca, iar ulterior la Spitalul Foișor, unde medicii i-au pus mâna în ghips. Deși tratamentul evoluează bine și Oana a scăpat de operație, durerile persistă, iar situația o afectează profund.

Oana Lis: „Asta e tot ce îmi lipsea”

În contextul în care aceasta avea grijă și de soțul ei, vedeta a mărturisit că îi este foarte greu. „Asta e tot ce-mi lipsea, după ce că abia mă descurcam cu Viorel, era foarte greu, acum mă ajută să mă îmbrac. L-am rugat să încerce să fie mai puternic.”, a spus aceasta.

Medicii i-au recomandat să poarte ghipsul timp de șase săptămâni. Oana Lis a recunoscut că s-a temut de o posibilă intevenție chirurgicală, mai ales că nu știa cu cine l-ar fi putut lăsa pe Viorel în această perioadă. „Eram terminată. Nu am putut dormi toată noaptea. Mă gândeam cu cine îl las pe Viorel dacă eu trebuie să vin să mă operez.” a mărturisit vedeta.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…