OANA ROMAN ȘI-A DUS FIICA LA PSIHOLOG! VEDETA ÎL ACUZĂ PE MARIUS ELISEI CĂ A DISPĂRUT DIN VIAȚA FIICEI LOR

Oana Roman trece printr-o perioadă destul de grea. Vedeta are multe pe cap și nu are parte de niciun ajutor.

Pe lângă despărțirea recentă de Marius Elisei și problemele de sănătate pe care le are mama ei, aceasta trebuie să îi acorde acum și mai multă atenție fiicei sale, care trece printr-o perioadă destul de dificilă.

Se pare că separarea părinților a afectat-o pe Isa, așa că Oana Roman a decis că micuței i-ar face bine să discute cu un psiholog, care să o ajute să își gestioneze emoțiile.

Deși toată lumea credea că Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit cu luni în urmă, în fapt, relația celor doi s-a terminat la începutul lunii septembrie.

După anunțul inițial al despărțirii, aceștia au încercat să își mai dea o șansă și s-au împăcat în secret. Însă, lucrurile nu au mers nici de această dată, așa că la începutul toamnei și-au spus adio definitiv, iar în scurt timp Marius Elisei s-a afișat cu o nouă parteneră. Toate aceste schimbări pare că au afectat-o pe micuța Isa, care are nevoie acum de ajutor de specialitate.

„Este extrem de afectată”

Oana Roman obișnuiește să le împărtășească fanilor din mediul online atât lucrurile bune care se întâmplă în viața ei, cât și pe cele rele. Așa a făcut și recent, când și-a deschis sufletul și a vorbit despre perioada grea prin care trece.

Aceasta a mărturisit că are mai multe probleme, dar și că pe nimeni din familia ei nu pare să intereseze asta.

Printre altele, Oana Roman a vorbit și despre fiica ei. Aceasta a mărturisit că micuța nu a făcut față prea bine despărțirii părinților și a fost destul de afectată de tot ce s-a întâmplat. Mai mult, se pare că micuța resimte pregnant lipsa tatălui și este destul de afectată de faptul că Marius Elisei nu mai este așa prezent în viața ei.

Văzând că fiica ei este tulburată din punct de vedere emoțional de tot ce s-a întâmplat, Oana Roman a decis că Isa are nevoie de ajutor de specialitate pentru a putea să accepte despărțirea părinților și să învețe să își controleze și gestioneze emoțiile. Așa că fetița vedetei a mers astăzi pentru prima dată la psiholog și speră că în curând totul o să devină mai ușor.

„Între timp am curățat canapelele cu ajutorul unui prieten drag, care cu asta se ocupă. Acum trebuie să iau niște medicamente pentru mama și să mă duc din nou la spital să le duc.

Apoi mă întorc în Pipera o iau pe Isa de la școală și apoi o duc să facă o primă ședință cu o doamnă psiholog cu care va putea vorbi pentru că are mare nevoie. Este extrem de afectată emoțional din cauza lipsei totale și bruște a tatălui ei din viața ei”, a mărturisit Oana Roman, în mediul online.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *