In decursul ultimilor zeci de ani, odata cu fenomenul globalizarii, modul nostru de alimentatie s-a schimbat in mod semnificativ. Astazi, avem acces la fructe exotice din Asia, legume cultivate in America si peste proaspat adus din cele mai indepartate oceane ale lumii. Cu toate acestea, in urma cu un secol, optiunile culinare ale romanilor erau mult mai limitate.

Țăranii români erau foarte săraci

In lucrarea sa din 1895, intitulata „Igiena țăranului roman”, dr. Gheorghe Crainiceanu dedica un intreg capitol alimentatiei țăranului roman. Autorul mentioneaza ca hrana obisnuita a romanilor era, in general, pregatita in casa si consumata in aceeasi zi sau cel mult in urmatoarele doua zile. In acea perioada, aditivii alimentari, grasimile artificiale, indulcitorii si zaharurile rafinate nu erau folosite in preparatele culinare.

Țăranii români erau saraci si, din necesitate, erau obisnuiti sa vanda produsele cele mai bune, pastrand pentru ei alimentele mai slabe calitativ. Mamaliga era mult mai raspandita decat painea, datorita faptului ca era mai usor de preparat, iar painea de grau era rezervata pentru momente speciale.

In acele vremuri, se consumau multe alimente care astazi nu mai sunt la fel de populare, precum stir, podbal, frunze de sfecla, hrisca, mei, bob, ulei de canepa si jufa (julfa). Țaranii consumau mamaliga de obicei de trei ori pe zi. Carnea era un lux rar, deoarece multi tarani o vindeau pentru a-si putea permite alte necesitati pe care nu le puteau produce singuri. Chiar si cei mai instariti sateni evitau consumul de carne, mentionand ca si stramosii lor s-au hranit in acelasi mod.

Cărciuma din sat, cea mai prosperă afacere din sat

Carciumarul satului traia, in general, intr-o situatie prospera. In judetul Roman, acesta vindea lapte, oua si branza la targ pentru a-si procura alte bunuri necesare, adesea obtinand un profit considerabil. Obezitatea era practic necunoscuta atat printre oameni, cat si printre animalele domestice, deoarece consumul alimentar era limitat, iar activitatea fizica era intensa, mai ales in munca de pe camp.

Medicii vremii erau ingrijorati de obiceiul taranilor de a consuma porumb stricat, ceea ce se credea ca ar contribui la aparitia unei boli serioase numita pelagra. Postul era o practica obisnuita, care determina reducerea cantitatii de hrana consumata. Cu toate acestea, dr. Gheorghe Crainiceanu observa ca perioadele indelungate de post, mai ales Postul Mare, contribuiau la malnutritia populatiei rurale.

Cu toate acestea, preparatele cele mai apreciate erau cele consumate in timpul sarbatorilor, cum ar fi gaina umpluta, servita la mese mari si festive.