Octavian Ursulescu, detalii neștiute despre Marius Țeicu, la 7 ani de când i-a murit fiica: „Nu mai cântă în public, nu mai participă la concursuri sau la emisiuni TV în direct”

Au trecut 7 ani de când a murit fiica lui Marius Țeicu, tragedie care l-a determinat pe compozitor să se retragă într-un con de umbră. A ales să-și trăiască doliul în discreție totală și de atunci a refuzat să mai cânte sau să apară în emisiuni TV. Octavian Ursulescu a vorbit despre situația lui Marius Țeicu, desemnat recent „Campionul Șlagărelor”.

Marius Țeicu rămâne una dintre emblemele muzicii ușoare românești, fiind cel care a compus melodii de dragoste nemuritoare, în interpretarea unor mari ariști ai scenei, cum ar fi Angela Similea sau Mirabela Dauer. Viața s-a schimbat, însă, total pentru „Campionul Șlagărelor’, după ce fiica lui a murit, în anul 2017.

Traiul liniștit al lui Marius Țeicu a fost puternic zdruncinat în în 2017, când fiica sa, Patricia, s-a stins din viață, din cauza unei forme agresive de leucemie. Compozitorul nu și-a revenit niciodată de pe urma acestui șoc și a ales să se retragă din spațiul public.

Zilele trecute, Marius Țeicu a avut un munte de emoții, când Revista „Actualitatea Muzicală’, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, i-a acordat Trofeul „Campionul Șlagărelor’. Prezentatorul Octavian Ursulescu i-a acordat acel premiu valoros și a vorbit despre situația lui Marius Țeicu.

Marius Țeicu rămâne una dintre emblemele muzicii ușoare românești, fiind cel care a compus melodii de dragoste nemuritoare, în interpretarea unor mari ariști ai scenei, cum ar fi Angela Similea sau Mirabela Dauer. Viața s-a schimbat, însă, total pentru „Campionul Șlagărelor’, după ce fiica lui a murit, în anul 2017.

Marius Țeicu a ales să se retragă din lumina reflectoarelor după moartea fiicei sale

Traiul liniștit al lui Marius Țeicu a fost puternic zdruncinat în în 2017, când fiica sa, Patricia, s-a stins din viață, din cauza unei forme agresive de leucemie. Compozitorul nu și-a revenit niciodată de pe urma acestui șoc și a ales să se retragă din spațiul public.

Zilele trecute, Marius Țeicu a avut un munte de emoții, când Revista „Actualitatea Muzicală’, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, i-a acordat Trofeul „Campionul Șlagărelor’. Prezentatorul Octavian Ursulescu i-a acordat acel premiu valoros și a vorbit despre situația lui Marius Țeicu.

„Marius Țeicu este în fiecare an președintele juriului la Festivalul internațional de muzică ușoară „George Grigoriu’, de la Brăila. Acolo, la Gală, înmânează premiul I și, la insistențele publicului, cântă împreună cu acesta un refren al unui șlagăr, „Nu-mi lua iubirea’ și, mai ales, „O portocală’. Dar el nu mai cântă în public și, din cauza emoțiilor, nu mai participă de multă vreme la concursuri de Creație sau la emisiuni TV în direct’, a povestit Octavian Ursulescu 

Cu toate astea, Marius Țeicu a mers la concertul lui Fuego, de pe 3 noiembrie, împreună cu soția sa, Rodica Țeicu. Compozitorul Marius Țeicu l-a fost urmărit cu emoție, din primul rând, pe fostul său student, premiat pentru cele 13 sezoane de mare audiență ale emisiunii sale de la TVR 2, „Drag de România mea’.

Iar pe 18 noiembrie, la Teatrul Național, Aurelian Temișan l-a omagiat pe Marius Țeicu în spectacolul „Oameni’, în care au mai cântat Monica Anghel, Adrian Daminescu și Nico.

În prezent, Marius Țeicu petrece mult timp cu nepoții lui

În urmă cu 7 ani, Marius Țeicu a experimentat și cea mai mare durere pe care o poate trăi un om – pierderea copilului. A reușit să meargă înainte datorită nepoților săi.

„Norocul meu e că sunt nepoții noștri extraordinari, Casandra și Andrei. Casandra avea 7 ani și Andrei avea 10 ani când a plecat Patricia. Amândoi sunt născuți în luna martie. Cred că au vrut să fie născuți în aceeași lună cu bunica lor, că și Rodica este tot în martie. În martie, eu toată ziua alerg după cadouri. Ca să nu mai spun că de 1 Martie e ziua Mărțișorului, iar de 8 Martie e născută nepoata mea, Casandra. Așa că ei ne luminează viața, ca să zic așa, după…

Lumea mai povestește: „Înainte de Revoluție sau după Revoluție am făcut nu știu ce. Revoluția fiind un moment crucial în viața celor care l-am trăit. Dar eu spun așa acum: „Înainte de a pleca Patricia și „După ce a plecat Patricia. Așa a devenit vorba. Cam așa este situația. Cu ei suntem toată ziua. Tatăl lor este un actor foarte bun, un actor excepțional la Focșani.

Și pentru că este foarte bun, este băgat în toate piesele care se joacă. Pleacă și câte două săptămâni, iar cei doi nepoți rămân singuri; Rodica merge și le face de mâncare. Mai mergem cu ei pe unde este nevoie, la medic… Și asta ne ocupă tot timpul. Locuiesc aproape de noi, la un kilometru, dar merg cu mașina, dacă tot pot să o mai conduc. Și cam asta e ceea ce fac acum.

Mă rog pentru ei în fiecare zi, pentru nepoți. Eu nu-mi doresc altceva decât să fiu sănătos. Și eu, și familia mea. Când sunt întrebat ce îmi doresc, asta spun. Nu îmi doresc altceva. Sunt credincios, cred în Dumnezeu, deși nu mergem la biserică decât foarte rar; dar nu în asta constă credința – de câte ori mergi la biserică. Atunci când te bați cu pumnul în piept că ești credincios, trebuie să simți lucrul acesta. Familia noastră îl simte„, spunea Marius Țeicu într-un interviu pentru VIVA!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…