Peste un milion de contribuabili au plătit taxe mai mari, iar statul a strâns 1,13 miliarde lei

Peste un milion de români au achitat deja impozite majorate, iar statul a strâns 1,13 miliarde de lei din aceste plăți. În prezent, Coaliția de guvernare analizează soluții pentru reducerea taxelor și pentru returnarea sau compensarea sumelor încasate în plus.

Datele obținute de Antena 3 CNN de la Ghiseul.ro arată că peste un milion de contribuabili au plătit impozite locale mai mari, după ce în unele cazuri acestea au fost dublate sau chiar triplate. În total, la buget au ajuns 1,13 miliarde de lei.

Guvernanții discută acum două variante: fie restituirea sumelor plătite suplimentar, fie compensarea lor prin scăderea impozitelor începând cu 2027. Majorările au apărut după eliminarea unor facilități fiscale și modificarea formulei de calcul. Deși Executivul a anunțat creșteri de aproximativ 70% la impozitele locale, în practică unii proprietari au ajuns să plătească și cu 100% sau chiar 300% mai mult, în special după eliminarea reducerilor pentru clădirile vechi sau pentru anumite categorii sociale.

De exemplu, un proprietar al unei locuințe construite în urmă cu 50 de ani a pierdut reducerea de 50% de care beneficia anterior, pe lângă majorarea de 75,6%. Astfel, creșterea totală poate ajunge la peste 125%.

În plus, valoarea impozitului diferă în funcție de zona în care este situată proprietatea, cele din zonele centrale sau din orașele mari fiind mai împovărate. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după ședința liderilor Coaliției că există șanse mari ca o serie de impozite locale să fie reduse, în special pentru casele vechi și pentru locuințele deținute de persoane cu dizabilități. „Există o variantă de lucru susținută de toată lumea. În câteva zile va fi prezentată. Noi am susținut. E vorba, în primul rând, de a regla acele eliminări. Au fost eliminate acele excepții, de exemplu pe vechimea caselor.

Se dădea o excepție, dacă era o casă de 100 de ani atunci aveai 50% reducere. Dacă era de 50 de ani, aveai 30% și așa mai departe. Acele excepții au fost eliminate. Din punctul nostru de vedere și al UDMR, pentru că ei au propus și noi am susținut, aceste lucruri trebuie să revină și vor fi prezentate.

Deci, da. Există mari șanse ca aceste impozite locale să fie reduse”, a spus liderul PSD. Potrivit surselor Antena 3 CNN, liderii Coaliției au decis formarea unui grup de lucru care să stabilească exact mecanismul de reducere a taxelor. Decizia vine după valul de nemulțumiri și proteste generate de creșterea impozitelor în mai multe localități din țară.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…