Planurile lui Donald Trump pentru România: „S-a discutat în mod prioritar”

Emil Hurezeanu a făcut câteva comentarii despre interesele României, cu ocazia învestirii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Acesta susține că interesul vital al țării noastre rămâne păstrarea parteneriatului transatlantic.

Ministrul de externe consideră că România nu are motive de teamă
Emil Hurezeanu, ministrul de externe, consideră că va exista, în continuare, o cooperare cu SUA și după ce Donald Trump s-a instalat pe deplin în funcția de președinte.

În același timp, acesta consideră că legăturile dintre România și SUA a fost întărită de programul Visa Waiver, care a înlăturat nevoia de viză și care a facilitat călătoriile în America.

„România și Statele Unite au un parteneriat strategic din 1997, așa cum este deja definit în declarațiile mutuale bilaterale de mai multă vreme, robust și durabil, a fost pus la încercare de ani de zile. E vorba de o cooperare strânsă, o cooperare în domeniile securității internaționale, inclusiv după începerea războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei.

E vorba de cooperare în domeniul securității energetice, care astăzi, inclusiv în noua viziune comunicată de președintele Trump, este de fapt echivalentul unei forme de securitate națională foarte importantă.

Aceste legături au fost stimulate prin intrarea noastră în programul Visa Waiver, care dincolo de facilitarea călătoriilor românilor în Statele Unite fără viză, este un parteneriat de securitate, pentru că aici, în discuțiile, în dialogul strategic care a avut loc între cele două țări în ultimii doi ani, s-a discutat în mod prioritar de securitatea frontierelor, de migrația ilegală”, a spus Hurezeanu, pentru digi24.ro.

În același timp, ministrul crede că România trebuie să-și continue rolul „deja verificat” în relația cu SUA, NATO și UE, iar parteneriatul transatlantic trebuie să rămână, în continuare, obiectivul nostru principal. În acest sens, misiunea României rămâne de păstrare și consolidare a acestor relații.

„Noi facem parte din spectrul mai larg al aliaților Statelor Unite, al membrilor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice. Avem atitudini, poziții comune. Nu cred că trebuie să avem temeri.

Trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă, să ne continuăm pozițiile, să ne continuăm rolul în relația cu Statele Unite. Acest rol este deja verificat, este un rol între aliați și parteneri într-o ecuație foarte strânsă. Ne comportăm normal în această relație, pentru că interesul vital, interesul național vital al României, este rămâne parteneriatul transatlantic”, a mai explicat el, pentru sursa menționată.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…