PNL vrea anticipate dacă nu trece Guvernul Mureșan. Traian Băsescu nu crede că o sesizare la CCR în acest sens are rost. Tudorel Toader: „Președintele poate încerca să instaleze un nou guvern, dar cât timp ține la dispoziție acest «poate»”

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a precizat că se poate face o sesizare la CCR în cazul în care Guvernul Mureșan nu trece de Parlament.

Vicepreședintele liberal a anunțat, luni, că PNL a discutat în cadrul BPN despre o astfel de variantă în cazul în care Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate. „În condiţiile actuale este evident faptul că nu se poate instala un Guvern şi astfel încât, în interpretarea noastră, aceasta este o chestiune imperativă. Asta nu înseamnă că preşedintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze ani la rând, România rămânând cu un Guvern demis şi cu un Guvern interimar”, a declarat Muraru.

Tudorel Toader: „Premierul desemnat e cel care caută și identifică majoritatea parlamentară” Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a precizat în cursul zilei de luni că vicepreședintele PNL are dreptate cu privire la o posibilă sesizare a Curţii Constituţionale dacă Guvernul Siegfried Mureșan nu trece de votul de învestitură și Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate.

Totuși, Tudorel Toader spune că e nevoie de „alte argumente”. În opinia acestuia, prețedintele a greșit în momentul în care „s-a implicat în formarea majorității”.

„În principiu, sunt de acord cu domnul Muraru. Are dreptate, dar cu alte argumente, anume că președintele, spune Constituția, poate (n.r.- poate încerca să instaleze un nou guvern), dar întrebarea este cât timp ține la dispoziție acest «poate».

Domnul Lăzăroiu (n.r.- fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu) știe, că eram judecători când a dat Curtea decizia 799, prin care spunea că președintele încalcă Constituția și atunci când nu îndeplinește o obligație care are ca efect blocarea funcționării autorităților statului. Unde ne aflăm? În ipoteza în care președintele nu poate ajunge la formarea unui guvern și rămânem cu un interimar. Unde a greșit, în opinia mea? Acolo unde s-a implicat în formarea majorității.

Trebuie să își îndeplinească obligațiile constituționale de asigurare a funcționalității autorităților. Nu a făcut asta pentru că s-a implicat în formarea majorității. Premierul desemnat e cel care caută și identifică majoritatea parlamentară. Am spus că a greșit pentru că s-a implicat în formarea majorității”, a spus Tudorel Toader, la Antena 3 CNN.

Traian Băsescu spune că Guvernul Mureșan are doar „1% șanse să treacă” Subiectul a fost comentat și de către fostul președinte Traian Băsescu, care nu crede că guvernul propus are șanse reale de a trece de votul Parlamentului. Fostul șef de stat susține că actuala criză politică ar putea duce până la urmă la alegeri anticipate.

„Șansele sunt minime și minime au fost de la bun început. Marele merit al acestei echipe guvernamentale și al premierului desemnat este că încearcă să rupă un blocaj care vizează alegerile anticipate. Stăm cu un guvern căzut de cinci luni. Este de neconceput așa ceva. Trebuie rezolvată problema într-un fel sau altul. 1% sunt șanse să treacă guvernul Mureșan. Doar 1%, 99% sunt să nu treacă.

Nici eu nu exclud posibilitatea altor nominalizări. Nu sunt un adept fără rezerve al alegerilor anticipate. Numai că dacă joaca va continua tot așa, nu reușim să facem o majoritate, va trebui până la urmă să mergem la popor că nu avem altă soluție. Ori aveam guvern, ori eram în alegeri anticipate până la ora asta. Dar așa stăm pe loc cu un guvern care nu poate lua decizii, nu poate face rectificarea bugetară, nu poate face bugetul pe 2027”, a declarat fostul președinte, la B1 TV.

Traian Băsescu a comentat și posibila sesizare la Curtea Constituțională în cazul în care Guvernul Mureșan este respins, iar Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate. Fostul președinte nu crede că o astfel de sesizare ar produce efectul dorit de PNL.

„Nu pot să obțină nimic prin Curtea Constituțională pentru că în Constituție dizolvarea Parlamentului este un atribut unic al președintelui. Nu poate fi substituit de nimic altceva, nici de judecătorii Curții Constituționale”, a declarat el.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…