Povestea emoționantă a pensionarei care face bani la ieșirea din metrou

Zilele trecute a apărut povestea unei femei în vârstă, care își dorește să facă bani la la ieșirea din metroul de la Piața Sudului din București. În contextul actual al scumpirilor, pensionarii sunt printre cei mai afectați. Aceștia sunt nevoiți să trăiască cu un buget prea mic, având în vedere costul utilităților, medicamentelor și, dacă mai rămâne ceva, al mâncării

Povestea emoționantă a pensionarei din imagine a impresionat mulți trecători de la stația de metrou Piața Sudului din București.

Bătrâna reușește să facă ceva bani în plus din botoșei și căciulițe croșetate chiar de ea. Pensionara a înduioșat mulți trecători. Nu cere nimic, stă liniștită în colțul ei, așteptând ca lumea să-i aprecieze creațiile. Modestia și bunul simț par să fie de undeva din altă lume.

Întrebată cu cât se vând articolele confecționate de ea, pensionara simte nevoia să se scuze, spunând că a fost nevoită să crească puțin prețurile, deoarece lumina și bumbacul s-au scumpit:

”Sunt în Sun Plaza și la ieșirea de la metrou – intrarea în pasajul spre Sun Plaza  am găsit asta: o doamnă care aranja botoșeii și căciulițele de parcă erau ceva comori.

Trec, mă întorc. O întreb dacă pot să îi fac o poză, că aș vrea să știe lumea de așa lucruri drăguțe

Îmi zice să fac, dar se scuză că „eu sunt bătrână și urâtă”. Am întrebat de prețuri. A zis că botoșii sunt 25 de lei, beretele sunt 50 de lei și neapărat să îi pozez și „fetița”, adică manechinul.

S-a scuzat și pentru prețuri, a zis că s-au scumpit mult bumbacul și lumina (că lucrează și noaptea). Dragii mei, dacă vreți să cumpărați de la doamna o găsiți unde v-am zis mai sus în fiecare după amiază.

Ajutați la plata medicamentelor, pentru că asta e marea creștere economică din România. Să o salutați din partea mea!

O mică completare: tot acolo e și o doamnă in vârstă cu ceva flori și răsaduri de plante. Nu am apucat să o pozez, dar o găsiți lângă trepte.

P.S. să aveți cash la voi, că nu puteți plăti cu cardul”, este mesajul unei tinere de pe Facebook.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…