ROMÂNII NU VOR MAI AVEA VOIE SĂ FOLOSEASCĂ SOBELE CU LEMNE! UE INTERZICE ACEST LUCRU!

Românii ar putea fi forțați să renunțe la soba cu lemne, în condițiile în care o directivă de la nivelul Uniunii

Europene interzice încălzirea prin aceste mijloace.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că măsura va fi implementată și în România, dar se va merge pe o perioadă de tranziție, timp în care se va dezvolta rețeaua de gaze.

Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat de UE la Bruxelles, lemnul ar putea fi interzis pentru încălzirea caselor. Acest lucru pune în dificultate peste 3,5 milioane de gospodării care se folosesc de acest material pentru a-și asigura căldura în timpul sezonului rece.

”Am aprobat două legi extrem de importante în Parlament. Cu reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc, pentru a compensa din valul acesta năpraznic de scumpiri.Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României. Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găsi și a se implementa soluții.

Nu va fi un lucru impus României peste noapte. Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Trangaz și Romgaz să investească (…) în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există.”, a spus Marius Budăi.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *