Povestirile vechi spun că vracii o culegeau la amiază, în perioada când soarele se afla în zodia Leului, pentru a-i valorifica puterea maximă.

Despre rostopască: utilizări populare și efecte atribuite

În fitoterapie, rostopasca este menționată pentru un profil bogat de acțiuni: vasodilatatoare, antispastice, analgezice și cu rol de susținere a proceselor de detoxifiere. Preparatele obținute din părțile aeriene ale plantei sunt folosite tradițional pentru a stimula digestia, a sprijini ficatul și sistemul biliar și pentru a echilibra disconforturi recurente.

Afecțiuni pentru care a fost recomandată în practica naturistă: spasme digestive, dischinezie biliară, migrenă de tip biliar, indigestie și dispepsie, unele probleme pancreatice, precum și suferințe hepatice (de la ficat gras și icter, până la cazuri grave – mereu cu supraveghere de specialitate). Sunt pomenite și situații precum herpesul (bucal sau genital), diverse boli de piele (acnee, negi, eczeme), reumatism și dureri articulare. În scrieri populare, utilizările listate depășesc o sută, iar unele mențiuni ajung până la afecțiuni grave, însă astfel de afirmații trebuie privite cu prudență și discutate cu un specialist.

„Rostopasca este o plantă puternică și, în doze greșite sau administrată incorect, poate deveni toxică.”

„Rostopasca este o plantă puternică și, în doze greșite sau administrată incorect, poate deveni toxică.”

Administrare, recoltare și păstrare

Pulberea: se obține prin măcinarea fină a părților aeriene uscate (tulpini, frunze, flori). Tradițional, pulberea se păstrează în borcane bine închise, pentru perioade scurte (până la aproximativ trei săptămâni). Dozajul folosit în practica populară este în jur de 1 g (circa 1/4 linguriță), administrat de 3–4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Tinctura: se prepară prin macerarea aprox. 15 linguri de pulbere în 400 ml alcool de 50°, timp de două săptămâni, apoi se filtrează și se păstrează în recipiente închise la culoare. Administrarea tradițională: 50–100 de picături, de patru ori pe zi, diluate în apă.

Infuzia combinată (intern și extern): o parte din plantă se lasă la macerat în apă rece (circa 8 ore), iar restul se fierbe separat; la final, extractele se combină. Lichidul obținut este folosit, după nevoie, pentru comprese, băi locale sau gargară.

Cataplasma (uz extern): frunzele tocate se înmoaie în apă caldă (aprox. 40–50°C) una–două ore, apoi se aplică pe zona vizată, sub tifon, cam o oră.

Recoltare și uscare: se iau doar părțile aeriene ale plantei, în zile uscate și senine, pentru a evita brunificarea. Uscarea se face în strat subțire, la umbră și în loc bine aerisit. Din 500 g de plantă proaspătă rezultă, în medie, aprox. 100 g material uscat. Sucul specific, portocaliu, prezent în plantă, este valoros, dar o parte din proprietăți se diminuează prin uscare.

Atenție: utilizarea internă a rostopascăi se face doar la recomandarea și sub supravegherea unui medic sau fitoterapeut, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni hepatice sau când există alte tratamente în curs. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc un consult de specialitate.

Pentru manipulare, ține cont că sucul portocaliu al plantei poate păta pielea și țesăturile; îndepărtează-l cu apă și săpun imediat după contact.