Victor a înghițit în sec.

Zinaida a simțit pentru prima dată un nod în stomac. Mașina nu era de pe la noi. Nu era Dacie, nu era nici vreo rablă de sat. Era curată, lucioasă, parcată drept, ca la oraș.

— Cine naiba mai intră în curtea mea? — a mormăit ea.

În clipa următoare, poarta mică s-a deschis din interior.

Marina a apărut calmă. Îmbrăcată simplu, dar altfel. Dreaptă. Cu umerii ridicați. Nu mai era femeia care tăcea.

— Nu mai e curtea ta, Zinaida, a spus clar.

Zinaida a amuțit. Victor a făcut un pas înainte.

— Marina… ce-i cu lacătul?

— L-am schimbat. Casa e pe numele meu. Actele sunt la notar de trei luni.

— Cum adică?! — a țipat Zinaida. — Noi unde stăm?!

Marina a tras aer adânc în piept.

— Unde ați stat și înainte. La voi. Eu v-am primit temporar. Zece ani nu mai înseamnă temporar.

Zinaida a început să râdă nervos.

— După tot ce-am făcut pentru tine?!

— Ai făcut ce ai vrut, a spus Marina. Ai luat casa mea bucată cu bucată. Bucătăria, curtea, grădina, liniștea. Ai decis tot. Eu doar am tăcut.

Victor a lăsat privirea în pământ.

— Marina… nu trebuia să ajungem aici.

— Ba da, Victor. Trebuia de mult.

Din casă a ieșit un bărbat. La vreo cincizeci de ani. Îmbrăcat curat. Calm.

— Totul e în regulă? a întrebat el.

— Da, a răspuns Marina. Totul e exact cum trebuie.

Zinaida a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.

— Avocatul meu. M-a ajutat să pun lucrurile la punct. Și să vând jumătate din terenul din spate. Banii sunt deja în cont.

— Ai vândut pământul?! — a urlat Zinaida. — Fără să ne spui?!

— Exact cum ați trăit voi aici. Fără să mă întrebați.

Marina s-a apropiat de poartă.

— Aveți două opțiuni. Plecați acum, liniștiți. Sau chem poliția pentru violare de domiciliu.

Victor a ridicat mâinile, înfrânt.

— Hai, Zinaida… nu mai e nimic de făcut.

Zinaida s-a uitat la cutii, la saci, la răsadurile care urmau să fie plantate în pământul altcuiva. Pentru prima dată, nu avea ce să spună.

Marina a închis poarta. A încuiat. Și a rămas câteva secunde cu fruntea lipită de metal.

Bujorii mamei ei nu mai erau. Dar pământul era liber.

Și, pentru prima dată după zece ani, casa era din nou a ei.