Rugăciunea celor 9 marți către Sfântul Anton de Padova – De mare ajutor când ai un necaz, produce adevărate minuni

Rugăciunea celor 9 marți, cea către Sfântul Anton de Padova, este considerată una dintre cele mai puternice deoarece produce adevărate minuni în viețile credincioșilor. Este vorba despre o rugăciune care se rostește în fiecare marți seară, nouă săptămâni la rând în special pentru vindecarea rănilor sufletești.

O rugă pe care e bine să o spui cu intenții bune

Această rugăciune este folosită și în ritualuri de magie neagră, iar cei care o rostesc pentru scopuri rele pot avea de suferit. Este bine să o spui cu gânduri bune, pentru sănătatea ta și a celor din jur ori pentru spor în toate cele. Iată, mai jos, rugăciunea pe care să o rostești timp de 9 marți la rând!

Sfinte Antoane, între toţi Sfinţii lui Dumnezeu tu ai fost înzestrat cu o putere deosebită în a-i ocroti și ajuta pe toți cei ce-și pun nădejdea în tine. Morții au înviat la porunca ta, cei orbi și-au recăpătat vederea, celor suferinzi tu le-ai redat sănătatea și niciunuia din cei evlavioși către tine nu i-ai refuzat mângâierea sprijinului tău”, este prima parte a rugăciunii către Sfântul Anton, după care trebuie să rostești Tatăl Nostru.

Această grijă a ta faţă de nevoile oamenilor mă umple şi pe mine de încredere sfântă, cu care alerg la bunătatea ta, cerându-ți ajutor (Pauză: se spune, în gând, dorința bună, cererea…). Pentru dragostea ta arzătoare către Isus, care s-a odihnit în braţele tale sub chip de Prunc ceresc şi pentru iubirea ta gingaşă faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus, te rog, arată-ţi puterea cea mare şi ajută-mă și pe mine”, este cea de-a doua parte a rugăciunii după care trebuie să îți faci cruce.

În pagubele suferite, în nenorocirile care mă lovesc, în întristările mele sufleteşti, în suferințe şi lipsuri, în nenumăratele necazuri ale vieții, în ispitele ce mă tulbură și mă ademenesc, când patimile mele se răscoală cu furie și când văd că duhul cel rău unelteşte împotriva sufletului meu ca să-l piardă, către tine îndrept gândul meu, făcătorule de minuni și te rog ca în toate nevoile mele, sufletești și trupești, să fiu ușurat și mângâiat de ocrotirea ta, pentru ca astfel încurajat și plin de recunoștință față de tine, să ajung prin tine la Dumnezeul milostivirilor în slava cea veșnică a cerului. Amin

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *