S-a aflat data la care pensionarii vor primi pensiile recalculate. Anunțul zilei făcut de șeful Casei Naționale de Pensii

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a anunțat data la care pensionarii își vor primi veniturile majorate.

Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât în august. Potrivit lui Daniel Baciu șeful CNPP, acest proces de recalculare a pensiilor este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, „cel puţin din ultimii 50 de ani”, şi a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.

„În această săptămână finalizăm procesul de tipărire al taloanelor de pensie pentru luna septembrie a.c..

Începând de luni 2 septembrie, pensionarii vor primi pensiile recalculate conform Legii nr.360/2023.

Nicio pensie nu va scade în urma procesului de recalculare, avem o creștere medie a pensiilor din sistemul public de 26,65%, începând cu data de 1 septembrie, care se adaugă la creșterea de la 1 ianuarie de 13,8%”, a anunțat Daniel Baciu.

Pensiile nu scad în urma procesului de recalcularePreședintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat, recent, că pensiile românilor vor crește din nou de la 1 ianuarie 2025.

„Toate majorările de pensii se vor face din 1 ianuarie pe baza unor indicatori clari, cu rata inflației, la care se adaugă și 50% din salariul mediu.

Cea mai mare problemă pe care noi o aveam în sistemul public, că erau pensii în plată când legea prevedea stagii de cotizare diferite. 

La contributivitate egală vrem să avem pensii egale în plată. Este cea mai amplă reformă pe care statul român a făcut-o în ultimii 50 de ani. Lucrăm de trei ani de zile pentru recalculare”, a spus Daniel Baciu.

Dacă sunt pensionari care vor avea pensia mai mică în urma recalculării, aceștia trebuie să anunțe imediat Casa de Pensii pentru clarificare. Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a transmis că toți pensionarii vor primi deciziile pentru confirmarea faptului că nicio pensie nu scade.

Din contră, cei mai mulţi, adică peste 82% dintre pensionari, vor primi mai mult”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

„Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august. Repet: nicio pensie nu scade în urma recalculării.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…