S-au iubit, s-au despărțit: 6 cupluri uitate din showbiz-ul românesc!

Olume mică, în care toți se cunosc. Puține sunt vedetele care își aleg parteneri din alte domenii de activitate, astfel că am putea număra, chiar și în prezent, zeci de cupluri din showbiz. Care sunt, însă, relațiile de care a uitat toată lumea? Vi le amintim noi! Sunt povești vechi, de 10, 15 ani sau chiar mai mult, despre care sunt șanse mari ca și protagoniștii lor să le fi ascuns într-un sertar închis cu cheia. Așadar, iată 6 dintre cuplurile uitate din showbiz-ul românesc! 

Mereu discretă cu viața ei personală, Lavinia Pîrva rar a vorbit despre relațiile ei, cele mai multe fiind învăluite în mister. Însă totul s-a schimbat în anul 2010, când solista a recunoscut că trăiește o poveste de dragoste cu fotbalistul Ianis Zicu, pe atunci un bărbat extrem de râvnit de domnișoarele dornice de celebritate. Povestea lor a fost una scurtă, dar intensă, a durat aproximativ un an, însă motivele separării au fost, de asemenea, păstrate la secret. N-a mai durat mult și Lavinia și-a întâlnit, ulterior, iubirea vieții, pe Ștefan Bănică Jr.

Lili Sandu și Sișu au fost împreună în 1999Încuracte sunt căile amorului, dar iată că Lili Sandu și Sișu au găsit calea să se apropie din punct de vedere sentimental deși, la prima vedere, par total diferiți. Puțini sunt cei care își mai amintesc faptul că cei doi au trăit o poveste de dragoste, în urmă cu… aproape 20 de ani! Mai exact, în anul 1999, la scurt timp după ce Lili Sandu debutase în trupa Trinity, alături de buna ei prietenă, Ileana Lazariuc. Idila dintre Sișu și Lili Sandu n-a durat prea mult, cei doi despărțindu-se în condiții amiabile, după câteva luni. Asta, în pofida faptului că relația părea una serioasă, cei doi afișându-se împreună, la petrecerile vremii respective.

Greu de concurat cu Liviu Vârciu la numărul de cuceriri! Puține femei din showbiz au reușit să reziste farmecului artistului, iar printre cele care i-au căzut cu tronc a fost și Cătălina Grama, alias Jojo. Și să nu credeți că idila lor a durat cât o ploaie scurtă de vară! Nu, Liviu Vârciu și Jojo au avut o relație cât se poate de serioasă, dar și năbădăioasă, neînțelegerile dintre ei fiind extrem de frecvente. Totul s-a consumat la începutul anilor 2000, când ale tinereții valuri au și reușit să le deterioreze relația.

Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au avut o relație în urmă cu aproape 30 de ani

Mulți cred că prima iubită celebră a lui Irinel Columbeanu a fost Anna Lesko. Eui bine, greșit! În urmă cu aproape trei decenii, Irinal a avut o relație cu nimeni alta decât Romanița Iovan, totul petrecându-se cu mult înainte ca presa mondenă să existe. Informațiile au iești, totuși, la iveală, iar cei doi continuă să aibă o relație civilizată chiar și în prezent, salutându-se și schimbând câteva vorbe de fiecare dată când au ocazia.

Giulia a fost curtată de Cristi Enache pe vremea când avea doar 15 ani

Are o căsnicie fericită, e mama a doi copii și puțini își mai amintesc despre trecutul ei sentimental. Ei bine, Giulia a început să frângă inimi încă din adolescență, iar primul ei curtezan a fost nimeni altul decât Cristi Enache, solistul trupei Direcția 5. Cel mai probabil că relația a fost una platonică, asta în pofida faptului că artistul dovedea insistență în ceea ce o privește. Nu o dată s-a întâmplat să-i trimită buchete de flori și să-i facă dedicații chiar în timpul emisiunilor televizate.

Gina Pistol și Codin Maticiuc s-au iubit în urmă cu 15 ani.

Au trecut aproape 15 ani de când Gina Pistol și Codin Maticiuc au format un cuplu! Ea – frumoasă, diva pe care și-o dorea orice bărbat, el  – milionarul excentric la care toate domnișoarele din oraș râvneau. Relația lor a durat câteva luni, însă totul s-a transformat într-o frumoasă amiciție ce durează chiar și-n zilele noastre. De altfel, Gina și Codin se întâlnesc adesea la petreceri și evenimente mondene și petrec împreună.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…