Sâmbătă seara a fost la un grătar împreună cu familia. Din senin l-au luat durerile de spate. A mers la spital, i-au pus perfuzie, iar a doua zi a decedat.

A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, județul Sălaj, și a murit din cauza unei infecții la plămâni. E sfârșitul înfiorător de care a avut parte un tânăr de doar 32 de ani, care, potrivit rudelor, ar fi fost tratat cu superficialitate de medici.

Ștefan a apelat la medicii din Jibou care i-au prescris un tratament pentru insolație. Bărbatul a revenit, însă, în stare gravă, și, la insistențele familiei, a fost transferat duminică la spitalul din Zalău, unde s-a stins în doar două ore.

Tânărul, în vârstă de 32 de ani, a mers, sâmbătă, împreună cu familia, la un grătar, la malul Someșului. Încă de atunci acuza dureri la spate, așa că seara a mers la spitalul din Jibou, unde i-a fost administrată o perfuzie, scrie Graiul Sălajului.„Doctorul care a fost de gardă nu crede că e nimic grav ca să-i dea un bilet de trimitere. Că, dacă a scuipat sânge, a spus că e normal. Au spus că de la răceală nu se dă bilet de trimitere”, a povestit o rudă a bărbatului, pentru observator.tv.
Medicii l-au spus lui Ștefan Roman că are insolație și i-au prescris un tratament pe care să-i ia acasă. Duminică, a mers din nou la spitalul din Jibou pentru că nu mai putut suporta durerile.

A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, însă a murit din cauza unei infecții depistate prea târziu

Medicii l-au transferat, la insistențele rudelor, la Spitalul Județean Zalău. Tânărul a murit, la doar două ore de la internare.

Familia este în stare de șoc și vrea să depună o plângere penală împotriva medicilor din Jibou pe care-i acuză de malpraxis. Ștefan Roman ar fi avut probleme la coloana vertebrală, după cum rezultă din fișa medicală. Tânărul s-a stins însă din cauza unei infecții pulmonare și a unei hemoragii masive, din care a rezultat insuficiența respiratorie.

Ștefan Roman s-a stins la doar 32 de ani, fără să dea niciun semn de boală, cu 24 de ore înaintea decesului. Bărbatul era căsătorit și avea o fetiță de nouă ani.

sursă foto: Graiul Sălajului

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…