Yulia Antonovna lucra de multă vreme în casa familiei Grigoryev — Vladimir și Lyudmila. În acea zi, stăpânii plecaseră undeva, iar servitoarea, după ce își terminase toate treburile prin casă, s-a așezat să se odihnească lângă fereastră. Deodată, atenția i-a fost atrasă de un băiețel de pe stradă. Slăbuț și îmbrăcat în haine zdrențuite, rătăcea de-a lungul gardului proprietății.

— Poate îi este foame, oftă Yulia Antonovna, simțind milă pentru copilul amărât. Aruncând o privire la ceasul uriaș din sufragerie, a decis că cei doi nu se vor întoarce prea curând și a ieșit în curte.

— Cum te cheamă? întrebă ea cu blândețe, adresându-se băiatului care urmărea cu atenție strada.
— Vasya, răspunse el, aruncându-i o privire suspicioasă de sub bretonul ciufulit.
— Ei bine, Vasya, vino cu mine. Îți dau plăcintă caldă cu mere, i-a propus femeia, iar băiatul, fără să ezite, a urmat-o. Stomacul lui chiorăia de foame de multă vreme — nu mâncase nimic în acea zi.

În bucătărie, Yulia Antonovna a tăiat cu grijă o felie mare de plăcintă și a pus o farfurie în fața băiatului înfometat.

— Mmm, e atât de bună! exclamă Vasya, mușcând cu poftă din aluatul moale.
— Mama făcea și ea o plăcintă exact așa!
— Și unde e mama ta? întrebă cu precauție femeia.

Băiatul se opri din mestecat, își lăsă privirea în jos și spuse cu tristețe:
— O caut de mult timp… A dispărut, murmură el încet.
— Mănâncă, mănâncă, îl încurajă blând Yulia Antonovna. Sunt sigură că o vei găsi.

Chiar atunci, ușa de la intrare scârțâi, iar Vladimir și Lyudmila intrară în casă. Servitoarea tresări la auzul pașilor.

— Și pe cine avem noi aici ca musafir? întrebă Vladimir surprins, aruncând o privire în bucătărie. Ochii i se măriră când îl văzu pe băiat.
— Pe cine ai adus în casă, Yulia? spuse el sever către servitoare.
— Copilul caută pe mama lui, e flămând și am decis să-l hrănesc, răspunse femeia calm, ridicând din umeri.

— Acum dai de mâncare la toți vagabonzii? Și nouă nu ne mai ceri părerea? protestă stăpânul casei.

Auzind acestea, Vasya începu să plângă.
— O să plec acum, murmură el, punând bucata de plăcintă neterminată înapoi în farfurie.

Atunci interveni Lyudmila:
— Așteaptă, băiatule, spuse ea cu blândețe.
— Spune-mi, de unde ești? Unde ți-ai pierdut mama?

Lyudmila fusese dintotdeauna mai blândă decât soțul ei. Uneori Vladimir o certa că e prea miloasă, dar nu reușise niciodată s-o schimbe.

— Stau cu bunicul meu, dar e rău. Mereu țipă la mine și uneori mă mai și bate. Am fugit de la el, mărturisi Vasya și scoase din buzunarul pantalonilor vechi și rupți o fotografie îngălbenită.

— Aștia sunt părinții mei. Locuiam împreună, spuse băiatul, ștergându-și lacrimile cu mâna și întinzând poza către stăpânii casei.

Lyudmila, luând fotografia în mâini, încremeni. În poză era fiica ei, Varya!
— Uită-te, Volodya, e fata noastră! exclamă ea tremurând, în timp ce îi înmâna fotografia soțului.

Vladimir luă fotografia cu reticență.
— Vasya, de unde ai această fotografie? întrebă el uimit.

— Am furat-o de la bunicul meu. Pe spate e scrisă o adresă, așa că am venit aici. Am crezut că poate mama mea locuiește aici, răspunse băiatul, mai liniștit acum.
— Bunicul mereu spune că mama mea e ca o cucuvea care m-a părăsit. Dar eu nu-l cred!

— Nu se poate! Nu se poate! repeta Lyudmila, amintindu-și cum fiica lor, Varya, fugise cu un țigan pe nume Manush. Timp de câțiva ani nu mai auziseră nimic de la ea, apoi se întorsese, doar pentru a fi implicată într-un accident la scurt timp. Ziua aceea devenise un coșmar pentru ei, iar de atunci au rămas complet singuri în acel conac imens.

— Și unde e tatăl tău? întrebă Vladimir.
— Tatăl meu a murit. A fost înmormântat acum șase luni, izbucni din nou în plâns Vasya.

Cuplul rămase uimit. Își găsiseră nepotul! Obosiți de singurătate, au decis să-l păstreze pe băiat lângă ei.

— Știi ceva, micuțule? Hai să te ducem în camera ta, spuse Lyudmila.
— Și mama mea va veni? întrebă Vasya.
— Mama ta e acum alături de tatăl tău, răspunse femeia cu tristețe.

Vasya se albă la față.

După un timp, cuplul a finalizat actele de adopție. Bunicul băiatului nu s-a opus când a aflat că nepotul său va fi luat în grija unor oameni înstăriți.

Yulia Antonovna era în culmea fericirii. Datorită acelei zile în care l-a întâlnit pe micuț, stăpânii casei au devenit din nou fericiți. Cu timpul, Vasya nu mai era acel copil sărman și înfometat. A devenit un băiat bine îmbrăcat, politicos și crescut cu dragoste într-o familie adevărată.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.