SINISTRU. Un bărbat din Iași și-a violat fiica, în vârstă de 15 ani, aproape în fiecare seară. Cum a convins-o să nu îl denunțe

Caz sinistru la Iași. Un bărbat și-a violat fiica de 15 ani în repetate rânduri și, culmea, a încercat să facă același lucru și cu verișoara copilei.

Ororile au început în primăvară anului 2022 și au continuat până în toamna aceluiași an, atunci când individul a fost prins de oamenii legii.

„Faptele inculpatului care cu intenție directă, în perioada mai – noiembrie 2022, a întreţinut în mod repetat (aproape în fiecare seară), prin constrângere, raporturi sexuale normale cu fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, cu care locuia în aceeaşi casă, ameninţând-o cu acte de violenţă şi cu moartea, folosind inclusiv un cuţit pentru a o constrânge, tratamente care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol în formă continuată, faptă prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) ind. 1, rap. la alin. (3) lit. a) și b) din C. Pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. Pen., și rele tratamente aplicate minorului, faptă prev. de art. 197 Cod Penal”, conform datelor scrise în rechizitoriul procurorilor ieșeni.

A vrut să o violeze și pe verișoara fiicei sale

Individul nu s-a oprit aici. El a încercat să o violeze și pe verișoara fiicei sale.

„Cu intenţie directă, în cursul anului 2021, anterior datei de 09.10.2021, a încercat să întreţină un raport sexual normal prin constrângere cu nepoata sa, respectiv i-a propus să întreţină raporturi sexuale, aceasta a refuzat, apoi a tras-o de picior şi a încercat să o dezbrace, însă susnumita a reușit să scape, fugind din locuință, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracțiunea de viol, faptă prev. de art. 32 rap. la art. 218 alin. 1, art. 218 alin. (3) lit. b) Cod Penal”.

Coșmarul fetelor s-a terminat când polițiștii au intrat pe fir. Acum, bărbatul a fost trimis în judecată și va afla ce pedeapsă va primi. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să stea ani grei în spatele gratiilor, după ce și-a violat fata, apoi a vrut să o batjocorească și pe verișoara acesteia, scrie BZI.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…