După multe discuții, au adoptat o regulă conform căreia, de fiecare dată când familia pastorului se extindea, și salariul lui urma să crească.
După 6 copii, această situație a început să devină costisitoare, iar congregația a decis să organizeze o altă ședință pentru a discuta despre creșterea constantă a salariului pastorului. A urmat multă gălăgie și certuri aprinse cu privire la cât de mult costau copiii suplimentari ai pastorului biserica și cât ar mai putea costa în viitor.
După ce i-a ascultat timp de aproape o oră, pastorul s-a ridicat de pe scaun și a spus:
„Copiii sunt un dar de la Dumnezeu, și vom primi câte daruri ne va oferi El.”
Tăcerea a cuprins congregația. În ultima bancă, o bătrânică s-a chinuit să se ridice în picioare și, într-un final, a spus cu vocea ei firavă:
„Și ploaia este un dar de la Dumnezeu, dar când primim prea multă, ne punem cizmele de cauciuc.”
Întreaga congregație a răspuns: „Amin.”