Strigător la cer. CCR a luat decizia așteptată de toată România. Este o rușine!

Curtea Constituţională a amânat pentru 21 octombrie discutarea sesizării înaintate de Instanţa Supremă privind modificările care vizează pensiile magistraţilor, potrivit surselor G4Media.

Judecătorii CCR au amânat o decizie privind sesizarea ÎCCJ privind modificările care vizează pensiile magistraţilor până pe 21 octombrie.

Judecătorii CCR au amânat prima oară decizia în şedinţa din 24 septembrie.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri s-a află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă, condusă de judecătoarea Lia Savonea, a convocat secţiile unite ale magistraţilor, care au decis să atace legea la Curtea Constituţională, reclamând că mai multe articole din actul normativ sunt neconstituţionale.

Potrivit proiectului adoptat de Guvern, vechimea necesară pensionării magistraţilor creşte de la 25 la 35 de ani, iar pensia se reduce de la 100% la 70% din ultima remuneraţie netă. Reforma prevede o perioadă de tranziţie de 10 ani, după care pensionarea va fi la 65 de ani.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…