TikTok, interzis în România? ANCOM cere suspendarea aplicației

Pavel Popescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a cerut miercuri, 27 noiembrie, sistarea funcționării aplicației TikTok în România, cel puțin până la finalizarea anchetei privind campania electorală a candidatului independent Călin Georgescu.

„Cer, începând de mâine, 28.11.2024, SUSPENDAREA platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral din data de 24.11.2024 (turul I, prezidențiale). Voi da curs procedurilor oficiale în acest sens”, a transmis Pavel Popescu.

ANCOM cere suspendarea funcționarii aplicației TikTok

În această chestiune a intervenit și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) care a solicitat Executivului Europeană să investigheze TikTok, în urma rezultatului neașteptat din primul tur al alegerilor prezidențiale. Independntul Georgescu a devenit din outsider marele câștigător al primului scrutin prezidențial, după ce și-a spulberat oponenții politici.

În pofida acuzațiilor care i se aduc, cum că în spatele campaniei se află oameni potenți financiari, Călin Georgescu a declarat că nu a investit niciun ban în campania electorală. Motiv pentru care și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a cerut ANAF-ului să investigheze circuitul banilor care ar fi ajuns la influencerii care l-au promovat pe Georgescu.

CNA a sesizat Comisia Europeană în cazul Călin Georgescu

Revenind la Comisia Europeană, autoritatea europeană a răspuns cererii formulate de CNA, însă răspunsul nu a fost favorabil Consiliului Național al Audiovizualului.

„În cazul în care Comisia suspectează o încălcare pe baza probelor de care dispunem, Comisia poate iniția proceduri pentru a analiza respectarea de către TikTok a obligațiilor prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale. Monitorizăm îndeaproape evoluțiile în această privință.

Comisia a trimis deja o cerere de informații către TikTok, în data de 2 octombrie, solicitând acestei platforme informații cu privire la măsurile pe care le-a adoptat pentru a evita manipularea serviciului de către actori răuvoitori și pentru a atenua riscurile legate de alegeri, de pluralismul mass-mediei și de discursul civic, care pot fi amplificate de anumite sisteme de recomandare.

Comisia nu intervine în alegerile naționale și urmărește să asigure, în limitele competențelor sale, condiții de concurență echitabile pentru toți candidații”, a transmis Comisia Europeană, potrivit observatornews.ro.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…