Traian Băsescu își cere înapoi vila de protocol și privilegiile pierdute, după decizia Curții Constituționale

Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză lui Traian Băsescu într-o contestație făcută după ce a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea. Fostul președinte își cere înapoi privilegiile, dar și vila de protocol.

„Domnul Traian Băsescu, fostul președinte al României, a formulat către Administrația Prezidențială o cerere prin care solicită să se dispună măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor articolului 2, din Legea nr. 406/2001, privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare, urmare a deciziei Curții Constituționale a României”, se arată în documentul Administrației Prezidențiale.

Traian Băsescu a solicitat și dreptul la indemnizație lunare, în cuantum de 75 la sută din indemnizația acordată președintelui României, aflat în exercițiu, începând cu data de 23.03.2022, dată la care Administrația Prezidențială a încetat plata indemnizației după acuzațiile conform cărora ar fi colaborat cu Securitatea, potrivit Antena 3.

Cu privire la cuantumul sumei, în acest moment nu poate fi comunicat în acest moment, având în vedere existența, pe rolul Curții de Apel București, a Dosarului nr. 4765/2/2022.

În vederea solicitărilor lui Traian Băsescu, Guvernul se va întruni într-o ședință vineri, 8 august, în care se va discuta despre atribuirea unei vile de stat către fostul președinte Traian Băsescu.

„Proiect de hotărâre privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”, este menționat în proiectul care va fi inclus pe agenda ședinței de Guvern.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *