— Doamnă Luminița, vă rog, nu este ceea ce pare, a început Valeria să se bâlbâie.

Luminița a ridicat mâna, oprindu-i vorbele.

— Îți aduni lucrurile și pleci. Acum.

Vocea ei era rece ca gheața, dar mâinile îi tremurau vizibil. Valeria a încercat să mai spună ceva, dar privirea Luminiței a făcut-o să tacă. Cu capul plecat, bona a ieșit din cameră.

Ovidiu a rămas în picioare, privind în continuare în podea. Când ușa s-a închis în urma Valeriei, Luminița s-a întors către soțul ei.

— De cât timp?

— Lumi, te rog, pot să…

— DE CÂT TIMP? strigă ea, simțind cum o năpădesc lacrimile.

— De vreo trei luni, a răspuns el încet. Dar nu însemnă nimic, te jur. A fost doar…

— Doar ce? Doar sex? Doar o aventură în propria noastră casă, lângă copilul nostru? a izbucnit Luminița, lovind cu pumnul în masă. Ce noroc că Eugen e prea mic să înțeleagă ce tată are!

Ovidiu a încercat să se apropie de ea, dar Luminița s-a dat înapoi ca și cum ar fi vrut s-o atingă cu foc.

— Nu îndrăzni să te apropii de mine. Vei dormi pe canapea în seara asta. Mâine vreau să pleci.

— Lumi, te rog, hai să vorbim. Îmi pare rău, a fost o greșeală stupidă, nu se va mai întâmpla niciodată.

— O greșeală e când uiți să închizi ușa de la frigider, Ovidiu. Ceea ce ai făcut tu… a clătinat din cap, neputând să continue.

În acel moment, un plânset de copil s-a auzit din camera alăturată. Eugen se trezise din somn.

— Mă duc eu, a spus Ovidiu, văzând o oportunitate să scape de confruntare.

— Nu, stai departe de el. Mă ocup eu, a răspuns Luminița tăios.

În următoarele ore, Luminița s-a ocupat mecanic de Eugen, jucându-se cu el, hrănindu-l, încercând să-și ascundă durerea. Ovidiu se învârtea prin casă ca o umbră, neștiind ce să facă.

Seara, după ce l-a culcat pe Eugen, Luminița s-a așezat la masa din bucătărie cu o ceașcă de ceai. Ovidiu a intrat timid, ținând în mână un plic.

— Ce e asta? l-a întrebat ea, fără să-l privească.

— Rezervări la terapie pentru cupluri. Pentru săptămâna viitoare, a răspuns el, așezându-se vis-à-vis de ea. Lumi, știu că am greșit enorm. Nu-mi cere să plec. Pentru Eugen…

— Nu îndrăzni să-l folosești pe fiul nostru ca scuză, l-a întrerupt ea. Ar fi trebuit să te gândești la el înainte să te culci cu bona lui.

Ovidiu a oftat adânc.

— Ai dreptate. Am fost un idiot și nu merit iertarea ta. Dar te iubesc, Lumi. Pe tine și pe Eugen. Vă iubesc mai mult decât orice.

Luminița a privit în ceașca ei, observând cum lacrimile îi cădeau în ceai.

— Nu știu dacă te mai pot crede vreodată, Ovidiu. Tot ce aveam între noi… încrederea… a dispărut.

— Dă-mi voie să o reconstruiesc, te rog. Zi cu zi, an cu an dacă e necesar.

Au rămas în tăcere minute bune. În cele din urmă, Luminița a luat plicul.

— Voi merge la terapie, dar nu-ți promit nimic. Și până atunci, dormi în camera de oaspeți.

În zilele următoare, casa lor era plină de o tăcere grea. Luminița a luat o săptămână liberă de la muncă pentru a sta cu Eugen, refuzând să caute o altă bonă. Seara, când punea copilul la culcare, îl privea și se întreba ce ar trebui să facă.

Ierta și reconstruia sau pleca și începea o viață nouă?

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.