Viorel Lis, Mărturisiri Uluitoare La Împlinirea A 81 De Ani. Soția I-A Făcut O Promisiune Pe Care Puține Femei Ar Fi Avut Curajul Să O Facă

Viorel și Oana Lis sunt unul dintre cele mai longevive, dar și controversate cupluri de la noi. Se iubesc de ani buni în ciuda gurilor rele, demonstrând că își sunt alături și la bine, dar și la greu.

Fapt ce face ca fostul edil să își sărbătorească împlinirea a 81 de ani tot alături de Oana Lis, despre care are numai cuvinte de laudă.

Oana și Viorel Lis sunt de nedespărțiți

Vedeta spune că diferența de vârstă dintre ei este, de fapt, o binecuvântare pentru că ea poate acum să îi fie alături și să aibă grijă de el. Dar, în același timp, fostul edil declară și că tot timpul, conștient fiind de tinerețea soției, i-a oferit acesteia libertate și încredere.

Oana Lis, spune soțul, poate face orice și oricând, tot ceea ce el îi cere este doar să aibă grijă cu cine pune bazele unei legături și să fie atentă la siguranța sa.

„Nu e o vârstă frumoasă. La 20 de ani este. La 81 de ani… Dar asta e viața, mergem înainte. Mă simt foarte bine, mai ales cu Oana care are mai puțin cu mult decât mine. Diferența asta e foarte bună. Oana are libertatea de a-și alege ce vrea să facă, ce îi place. Când am fost internat ultima data, a stat toată ziua în cofetărie, la urgențe, așteptând vești. Se vede că ține la mine.

Eu niciodată nu am forțat-o cu ceva. Libertatea de a gândi și de a face ce îi place o are. Niciodată nu m-am băgat. Atât i-am spus: să aibă grijă cu mașina, cu cine vorbește, să nu meargă singură noaptea prin cluburi”, a spus Viorel Lis, în emisiunea lui Cristi Brancu.

Totodată, Viorel Lis recunoaște că la 81 de ani nu îi este deloc ușor să trăiască. Are multe probleme de sănătate, nici financiar nu o duce bine, a rămas și fără prieteni și spune că dacă nu ar fi soția sa nu ar mai prea vedea rostul vieții.

Oana Lis: „E o vârstă la care nu știu dacă mai sunt interesat să trăiesc”

Doar că Oana Lis are grijă să îi facă fiecare zi mai frumoasă și să îi aducă zâmbetul pe buze, chiar și în cele mai negre momente.

„E o vârstă la care nu știu dacă mai sunt interesat să trăiesc, pentru că e foarte greu. Oana mă ține în viață. Dacă nu ar fi Oana, nu cred că aș mai fi interesat să trăiesc.

E o vârstă urâtă. Asta e viața și așa a vrut Dumnezeu”, a mai spus fostul edil.

Iar la rândul ei, Oana spune că, oricât de greu i-ar fi, nu îl va părăsit niciodată pe fostul edil. Ea spune că i-a și făcut o mărturisire uluitoare, pe care nu multe doamne ar îndrăzni să o spună.

”Viorel este familia mea. I-am zis că poate să apară și Brad Pitt, că nu îl părăsesc”, a spus și Oana Lis.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…