Viorica Dăncilă, dezamăgită de nivelul la care a ajuns PSD: „Noi stabileam cine vine la masă. Acum văd PSD-ul care se roagă să prindă un loc la masă”

Fostul prim-ministru Viorica Dăncilă a afirmat, în cadrul unui interviu recent, că PSD nu mai este o forță politică, că a pierdut respectul electoratului și că actuala conducere a ajuns într-o poziție de slăbiciune fără precedent.

Viorica Dăncilă este de părere că, în prezent, PSD „se roagă să prindă un loc la masă’ și vorbește despre pierderea încrederii românilor, greșelile coaliției aflate la guvernare și trădările din interiorul propriului partid.

Viorica Dăncilă, critici dure la adresa PSD

Invitată la Un podcast de seară, realizat de Alex Dobreanu, Viorica Dăncilă a vorbit deschis despre transformarea partidului pe care l-a condus și despre diferențele majore dintre perioada mandatului său și prezent. Tonul este unul apăsat, iar mesajul, extrem de critic.

„Sunt foarte dezamăgită de ceea ce se întâmplă acum și pentru că vin din PSD, țin minte în perioada în care am condus că noi stabileam cine vine la masă. Acum văd PSD-ul care se roagă să prindă un loc la masă. Acest lucru spune multe. Se vede nivelul leadershipului, încrederea pe care o mai au în rândul românilor’, a declarat Viorica Dăncilă.

În opinia fostului premier, România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar responsabilitatea aparține întregii coaliții aflate la guvernare.

„Au venit oameni total nepregătiți, care au făcut gafe și pe plan extern”

Viorica Dăncilă afirmă că, în cazul în care PSD nu era de acord cu măsurile luate, ar fi trebuit să se retragă de la guvernare.

„Cred că unora nu le-a plăcut că România mergea într-o direcție bună. Eu nu mi-am plătit niciodată un articol pentru o imagine bună. Se mai practică, cred că da. Au venit oameni total nepregătiți, care au făcut gafe și pe plan extern. La adresa mea a fost o încrâncenare, se mai fac greșeli, este o presiune. Se mai întâmplă. Dar ceea ce a urmat după mine… au fost greșeli mari.

Pentru România e greu. Toate măsurile care s-au luat, și nu acuz o persoană, coaliția în ansamblu. Degeaba spune PSD că nu suntem de acord. Cum adică? Cine nu e de acord face un pas în spate. Măsurile afectează populația. Prețurile au crescut mult, stimulente pentru economie anulate, se merge doar pe creștere de taxe, impozite, prețuri.

Scăderea puterii de cumpărare, scăderea consumului. Oamenii o duc greu. Nicio măsură nu aduce un plus pentru economie. Toate măsurile vor prăbuși România, nu o vor ajuta„, a precizat Viorica Dăncilă, citată de libertateapentrufemei.ro.

„Cel mai mare hop” din carieră: moțiunea de cenzură și trădarea din interior

Viorica Dăncilă a vorbit și despre momentul care a marcat profund cariera sa politică: adoptarea moțiunii de cenzură:

„Cel mai mare hop a fost când a trecut moțiunea de cenzură. Nu că nu mă așteptam să plec, știam că va veni vremea să plec din acel scaun. Dar faptul că m-au trădat cei din jur a fost pentru mine un lucru greu de acceptat. Dar familia a fost alături.’

Fostul premier afirmă că, odată cu trecerea timpului, a primit confirmări din partea oamenilor care i-au fost critici în trecut și care, spune ea, și-au schimbat percepția.

„Timpul a trecut, iar acum mă bucură faptul că mă întâlnesc cu oameni care spun ‘am greșit, ne-au mințit, acum ne dăm seama că am fost duși pe o pistă falsă. Pot să mă uit în ochii oamenilor pentru că știu că nu am greșit față de ei. Nu am luat vreo decizie împotriva lor. Atunci se mergea în direcție bună’, a mai spus Viorica Dăncilă.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…