Zegrean fost preşedinte CCR Decizia BEC privindu-l pe Călin Georgescu poate fi atacată la CCR

Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului BEC se înregistrează tensiuni între simpatizanţii lui Georgescu şi jandarmi. Potrivit unor surse politice, respingerea candidaturii a fost votată de zece din cei 14 membri ai Biroului Electoral Central. Au fost suplimentate forţele de ordine.

Dacă ar fi fost vorba doar de un document lipsă din dosarul de candidat al lui Călin Georgescu, acestuia i s-ar fi cerut „să vină cu dosarul, să aducă documentul lipsă”, iar BEC „nu ar fi respins, ar fi amânat (decizia – n.r.), dacă aducea documentul”, a spus, la Antena 3 CNN, Augustin Zegrean, după respingerea candidaturii lui Georgescu la BEC.

„Fiind vorba despre Călin Georgescu sigur că toată atenția celor de la BEC este acolo. Sunt 5 judecători de la Înalta Curte acolo. Sunt oameni care știu, sunt de la Secția de Contencios Administrativ care știu ce să facă acolo”, a spus Zegrean.

Acesta adaugă că decizia BEC poate fi atacată la Curtea Constituțională.Biroul Electoral Central a anunțat oficial că în ședința de duminică seară a respins trei din cele patru candidaturi depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. BEC anunță că au fost respinde candidaturile lui Călin Georgescu, Ion Popa şi Maria Marcu, toţi trei independenţi. BEC a validat candidatura lui Nicuşor Dan.

BEC anunță, oficial, deciziile luate în ședința de duminică seară, fără detalii:

„Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Popa Ion la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a doamnei Marcu Maria la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;Decizie privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicușor-Daniel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”.

Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului BEC se înregistrează tensiuni între simpatizanţii lui Georgescu şi jandarmi. Potrivit unor surse politice, respingerea candidaturii a fost votată de zece din cei 14 membri ai Biroului Electoral Central. Au fost suplimentate forţele de ordine.

Dacă ar fi fost vorba doar de un document lipsă din dosarul de candidat al lui Călin Georgescu, acestuia i s-ar fi cerut „să vină cu dosarul, să aducă documentul lipsă”, iar BEC „nu ar fi respins, ar fi amânat (decizia – n.r.), dacă aducea documentul”, a spus, la Antena 3 CNN, Augustin Zegrean, după respingerea candidaturii lui Georgescu la BEC.

„Fiind vorba despre Călin Georgescu sigur că toată atenția celor de la BEC este acolo. Sunt 5 judecători de la Înalta Curte acolo. Sunt oameni care știu, sunt de la Secția de Contencios Administrativ care știu ce să facă acolo”, a spus Zegrean.

Acesta adaugă că decizia BEC poate fi atacată la Curtea Constituțională.Biroul Electoral Central a anunțat oficial că în ședința de duminică seară a respins trei din cele patru candidaturi depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. BEC anunță că au fost respinde candidaturile lui Călin Georgescu, Ion Popa şi Maria Marcu, toţi trei independenţi. BEC a validat candidatura lui Nicuşor Dan.

BEC anunță, oficial, deciziile luate în ședința de duminică seară, fără detalii:

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…